Cum arată Top 10 ”Most Wanted”. Cine e sportivul cel mai căutat de pe planetă pe internet
Compania britanică OLBG a făcut public topul „Most Wanted”, adică cei mai căutați sportivi pe internet. Printre cei care domină în mod clar clasamentul sunt fotbaliști, dar printre ei și-au făcut loc și tenismeni.
Cine apare în Top 10 ”Most Wanted”
Aproape toată lumea are un sportiv preferat, iar în funcție de popularitatea și rezultatele pe care unii sportivi le obțin, îi transformă în cele mai căutate personalități sportive pe rețelele de socializare. Printre cei care apar în clasament sunt fotbaliști, tenismeni, dar și un baschetbalist.
Carlos Alcaraz, dublu campion de Grand Slam la doar 20 de ani, a devenit un fenomen oriunde merge. Un studiu dezvăluit de compania britanică OLBG arată că ibericul se află în Top 10 al celor mai căutați sportivi în ultimul an pe Google, pe rețelele de socializare și în mass-media.
Pentru Carlos Alcaraz au fost generate până la 60 de milioane de căutări, în perioada septembrie 2022 – august 2023. Spaniolul l-a depășit pe Novak Djokovic, cel care a cucerit anul acesta nu mai puțin de trei turneee de Grand Slam din patru posibile.
În ultimul an, numele sârbului a fost accesat pe internet de 58,4 milioane de ori.
Cine este liderul clasamentului
Topul celor mai căutați sportivi pe internet este condus de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, iar podiumul este completat de alți doi jucători, Neymar și Lionel Messi.
Citește și: Topul celor mai buni tenismeni din istorie. Cine este lider și ce loc onorabil ocupă Ilie Năstase
Rafael Nadal, al doilea spaniol de pe listă, apare pe poziția a 18-a, cu puțin peste 26 de milioane de căutări. Campionul mondial de Formula 1, Max Verstappen, este pe locul 11, cu 34,3 milioane, în timp ce tânărul jucător de la Real Madrid, Jude Bellingham, ocupă locul al 13-lea, cu 32,5 milioane de căutări.
Clasamentul feminin este condus de trei jucătoare de tenis: Iga Swiatek, Coco Gauff și Emma Răducanu. Pe locul patru se află fotbalista Barcelonei Alexia Putellas.
Cei mai căutați 10 sportivi ai lumii
- Cristiano Ronaldo – 199,4 milioane de ori (fotbal)â
- Neymar – 140,9 milioane de ori (fotbal)
- Lionel Messi – 104,4 milioane de ori (fotbal)
- LeBron James – 72,1 milioane de ori(baschet)
- Virat Kohli – 68 milioane de ori (cricket)
- Kylian Mbappe – 63,7 milioane de ori (fotbal)
- Carlos Alcaraz – 60,0 milioane de ori (tenis)
- Novak Djokovic – 58,4 milioane de ori (tenis)
- Erling Haaland – 43,4 milioane de ori (fotbal)
- Lewis Hamilton – 34,9 milioane de ori (Formula 1).
Când se retrage Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo, 38 ani, se apropie de finalul carierei, iar starul portughez a vorbit deschis despre planurile sale de viitor. Lusitanul evoluează acum pentru Al-Nassr, în Arabia Saudită, și este de neoprit, și a anunțat cât timp se gândește să mai joace fotbal.
„Voi continua să joc în acest sezon și în următorul, apoi mă voi uita la corpul meu să văd dacă pot continua sau nu”, a spus Cristiano Ronaldo.
Nacional, Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid, Juventus și Al-Nassr sunt cluburile pentru care a evoluat Cristiano Ronaldo de-a lungul carierei.