Cristiano Ronaldo, cadou de 125.000 de euro pentru campionul UFC Francis Ngannou, înaintea luptei cu Tyson Fury. „Îi mulțumesc fratelui meu”
Cristiano Ronaldo este „mâna largă”. Uneori! Jurnaliștii de la Marca au scris că fotbalistul care câștiga două sute de milioane de dolari americani pe an i-a făcut un cadou de aproape 125.000 de euro, campionului mondial din UFC la categoria grea, Francis Ngannou, înaintea meciului în care camerunezul îl va înfrunta pe Tyson Fury.
Cristiano Ronaldo i-a dăruit un ceas 125.000 de euro lui Francis Ngannou
Cristiano Ronaldo și Francis Ngannou se cunosc de ceva vreme, iar pe 21 ianuarie 2023, la doar câteva zile după ce starul portughez a semnat contractul fabulos cu Al Nassr, de 500 de milioane de dolari pentru doi ani și jumătate, s-au întâlnit în Arabia Saudită. Cei doi au postat pe rețelele sociale câteva fotografii din care s-a văzut că s-au distrat de minune.
Fostul câștigător al Balonul de Aur s-a gândit să-i facă prietenului său un cadou înaintea meciului în care Francis Ngannou, campionul mondial din UFC la categoria grea, îl va înfrunta, pe 28 octombrie, la Riad, în Arabia Saudită, pe Tyson Fury (35 de ani), campionul mondial din box la categoria grea. Jurnaliștii de la Marca au fost foarte surprinși când au văzut că Francis Ngannou a prezentat pe Instagram ceasul pe care l-a primit de la fotbalist.
Este vorba de un produs semnat de compania Jacob&Co., numit Epic X „Flight of CR7” care costă aproape 125.000 de euro. În interiorul ceasului a fost reprodus celebrul salt al starului lusitan din meciul Real Madrid – Manchester United, disputat în Liga Campionilor, în anul 2013. Ceasul i-a fost înmânat într-o cutie specială, personalizată cu brand-ul lui Ronaldo, „CR7”.
„Am mers să-mi ridic cadoul aici, în Riad, înainte de luptă. Vreau să le mulțumesc atât magazinului Jacob&Co din Riad, cât și fratelui meu Cristiano Ronaldo”, a transmis campionul din UFC.
View this post on Instagram
Cristiano Ronaldo a cheltuit o avere pe ceasuri de lux
Cristiano Ronaldo este un mare fan al ceasurilor de lux, care sunt, cum altfel, și foarte scumpe. În colecția lui sunt câteva exemplare spectaculoase, iar jurnaliștii nu-și dau seama care îi este cel mai drag. Daily Mail scrie că cel mai scump ceas este unul de 1,8 milioane de euro, modelul Invisible Baguette Diamons Imperial Tourbillon, produs de compania Franck Muller, care are 474 de diamante și 70 de rubine.
El deține și un un ceas Bugatti Chiron Tourbillon CR7 Edition, care costă 757.000 de lire sterline. Fotbalistul s-a afișat de câteva ori și cu un ceas Caviar Tourbillon, care costă aproape 800.000 de euro. Limbile și cadranul orologiului măsoară aproximativ 47 de milimetri și sunt făcute din aur alb, unul foarte rar, de 18 carate. Ceasul mai are, de asemenea, 388 de pietre prețioase, care se găsesc destul de greu, acesta fiind motivul pentru care ceasul este fabricat în trei ani.