Comedia neagră de pe Disney+ care îți arată cât de urâtă poate fi lumea, de fapt. De ce să te uiți la Scream Queens
Dacă ești în pană de idei, atunci când vine vorba despre seriale la care să te uiți, Scream Queens s-ar putea să fie exact ceea ce îți trebuie, iar despre asta îți voi povesti în cele ce urmează.
Vezi și: Sezonul al doilea, mai aproape de utilizatorii Netflix: ce știm despre continuarea Ratched
Scream Queens, serialul care te amuză, dar te și întristează
Așa cum am menționat deja în titlu, Scream Queens poate părea, cel puțin după ce ai vizionat primul episod, un serial ușurel, gândind că ai putea să supraviețuiești și dacă nu-l vezi în viața asta.
Totuși, dincolo de glumițele aparent simple, comedia neagră a lui Ryan Murphy ascunde realități dure despre lumea în care trăim cu toții care, în ciuda faptului că a bifat deja anul 2023, nu pare să se fi vindecat de rasism, homofobie și, în definitiv, de răutate și parvenism.
Vezi și: REVIEW American Horror Story, sezonul 11 – poate cea mai închegată poveste AHS, de până acum
Serialul care îți vorbește despre superficialitatea în care ne scăldăm
Scream Queens spune povestea unei frății universitare unde, așa cum deja probabil că ți-ai dat seama, au acces numai „elitele” – iar prin „elite” se poate citi lejer „fete și băieți de bani gata, cu pronunțate accente de narcisism”.
Chanel Oberlin s-a cățărat în vârful piramidei frăției, iar profitând la maxim de noul statut pe care îl are, umilește constant patru fete pe care ne numește intenționat Chanel nr. 2, Chanel nr. 3, Chanel nr. 4 și Chanel nr. 5, ignorând complet numele adevărate ale acestora.
Evident, din ecuația nu aveau cum să lipsească mai multe crime, motiv pentru care gașca Chanel-elor încearcă cu tot dinadinsul să afle cine este, cu adevărat, criminalul în serie.