31 mai 2023 | 21:46

Ciucă cere noi șefi la ANAF, la Vamă și Marii Contribuabili. Care este următorul șef care va pica

ULTIMA ORĂ
Ciucă cere noi șefi la ANAF, la Vamă și Marii Contribuabili. Care este următorul șef care va pica

Greva profesorilor, amplificată de lipsa colectării banilor la guvern a stârnit panică în Guvern. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că s-a convenit înlocuirea conducerilor insituțiilor care au în responsabilitate colectarea banilor la bugetul de stat, nominalizând ANAF, Vama și Marii Contribuabili.

Potrivit unor surse guvernamentale și Ionuț Mișa, șeful de la Marii Contribuabili, susținut de PSD, va fi înlocuit prin ordin de mutare.

Schimbări la conducere ANAF, Vamă și Marii Contribuabili

”Am convenit ca la nivelul structurilor din Ministerul de Finanţe care au în responsabilitate colectarea banilor la bugetul de stat să se producă o serie de înlocuiri la nivelul conducerii instituţiilor – aici mă refer la ANAF, Vamă şi la Marii contribuabili. În felul acesta am convingerea că împreună cu echipa de conducere a ministerului şi cu toate măsurile pe care le-am luat în ceea ce priveşte implementarea sistemelor digitale pentru monitorizarea şi evaluarea riscurilor la nivelul acestor instituţii să asigurăm o colectare pe măsura aşteptărilor şi asumărilor din programul de guvernare”, a declarat Ciucă în şedinţa de Guvern.

Primul-ministru a arătat că, ”atunci când au preluat guvernarea şi au discutat de măsurile de creştere a veniturilor, au convenit cu toţii că vor introduce măsuri de colectare”.

”Am vorbit de factura electronică, de radarul mărfurilor. Toate aceste instrumente sunt funcţionale. Probabil că nu funcţionează în conformitate cu potenţialul lor. Atrag atenţia noilor conducători că este obligaţia lor să pună în valoare tot ceea ce am pus la dispoziţie pentru a avea o colectare cât mai corectă”, a mai afirmat premierul.

Lucian Heiuș și-a dat demisia luni de la conducerea ANAF, în contextul în care instituția a fost criticată în ultima perioadă pentru „gaura” bugetară și că nu ar fi fost performantă la colectare, scrie hotnews.ro.

Marți, premierul i-a demis pe Bogdan-Lari Mihei, președintele Autorității Vamale Române susținut în funcție de PSD și pe șeful Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Sorin Gal, propus de PNL.