15 oct. 2023 | 09:37

Cele mai interesante animale care trăiesc în deșert. Cămila are rivali puternici la calitățile de adaptere, ce este diavolul țepos

ACTUALITATE
Cele mai interesante animale care trăiesc în deșert. Cămila are rivali puternici la calitățile de adaptere, ce este diavolul țepos

Când spunem animale care trăiesc în deșert, primul ce ne vine în minte este, cel mai probabil, cămila. Această creatură legendară deja i-a însoțit pe oameni de-a lungul mileniilor prin pustiurile fierbinți ale planetei. Dar în ciuda condițiilor aspre de mediu, există și alte viețuitoare care s-au adaptat perfect traiului în deșert, iar mai jos vei găsi o enumerare a celor mai interesante dintre ele.

Rivalii cămilei la supraviețuirea în deșert

Deșertul nu este un loc foarte atrăgător pentru a trăi. Nisip cât cuprinde, dune înșelătoare, furtuni de nisip, temperaturi ridicate vara și prea coborâte, noaptea, puține surse de apă, de hrană și, în general, senzația că oricât ai merge nu vei ajunge niciodată la capătul lui.

Dar unele viețuitoare numesc acest loc „acasă”, iar cămila, această „corabie a deșertului”, este primul ce ne vine în minte, cel mai probabil. Însă există și alte creaturi care s-au adaptat atât de bine supraviețuirii în acest mediu, încât n-ar putea rezista în altă parte. Hai să vedem o parte dintre cele mai interesante animale care trăiesc în deșert.

Cele mai interesante animale care trăiesc în deșert. Cămila are rivali puternici la calitățile de adaptere, ce este diavolul țepos

Pisica de deșert vânează și șerpi veninoși, în ciuda aspectului său drăgălaș

Cinci animale care trăiesc în deșert

Pisica de deșert

Începem cu unul dintre cele mai simpatice animale din lumea deșerturilor. Pisica de deșert (Felis margarita) este o mică felină ridicol de drăguță ce trăiește o viață solitară pe cuprinsul deșertului Sahara, în Peninsula Arabică, dar și în regiunile uscate din Asia centrală.

Citește și: Animalul descoperit după 41 de milioane de ani. Aparține unei specii necunoscute, locul surprinzător în care a fost găsit

Se îngroapă în nisip pentru a se proteja de soarele arzător, iar când se mai răcorește pornește să prindă rozătoare, păianjeni, insecte și reptile. Poate supraviețui mai multe săptămâni fără apă și au o abilitate extraordinară pentru vânătoarea de șerpi, chiar și a celor veninoși. Deloc rău pentru o pisicuță care ajunge la o greutate maximă de doar 3,5 kilograme.

Diavolul țepos

Următorul pe lista de animale care trăiesc în deșert este diavolul țepos (Moloch horridus). Aspectul său spune totul și face o trecere abruptă de la pufoasa pisică de deșert la o creatură picat parcă din iad. Diavolul țepos este prezent în deșerturile australiene și are câteva trăsături ce i-au permis să se adapteze mediului ostil.

Cum arată diavolul țepos

Diavolul țepos trăiește doar în deșerturile din Australia

Cum arată diavolul țepos

În 2016, oamenii de știință și-au dat seama de modul isteț prin care această șopârlă poate absorbi umezeala prin piele. Există niște canale ce fac legătura între solzii animalului pot „culege” și depozita orice cantitate de apă găsită pe vegetația proaspătă sau din nisipul umed, apoi lichidul este condus către gură ori de câte ori acesta are nevoie.

Citește și: Lucruri inedite despre lumea în care trăim: aparent absurde, dar adevărate, câte știi deja?

O altă reptilă asemănătoare este șopârla cu coarne de Texas, ce folosește un proces comparabil pentru a supraviețui în deșerturile din sudul SUA și nord-estul Mexicului.

Și de parcă nu ar fi fost suficient, diavolul țepos a dezvoltat și o strategie de apărare aparte: capete false fals. Când e amenințat, animalul își camuflează capul adevărat cu protuberanțe țepoase foarte asemănătoare cu acesta, sperând să supraviețuiască și zilei respective.

Vipera de deșert

Din lista cu animale care trăiesc în deșert nu poate lipsi această reptilă, renumită pentru urmele șerpuite pe care le lasă când se deplasează la suprafață, reușind să nu atingă niciodată cu tot corpul nisipul fierbinte. Este o specie veninoasă, dar nu intră prea des în contact cu oamenii.

Asta nu-l împiedică să aibă o reputație de temut pentru rapiditatea cu care se poate deplasa pe dunele de nisip, putând atinge chiar și 29 km/h, comparabil cu un alergător profesionist de 100 de metri. Așa încât nu ți-ai dori să fii urmărit de un asemenea șarpe pe dunele de nisip din deșertul Mojave din California sau Sonoran, din Arizona, unde îl putem găsi.

Cum arată diavolul țepos

Crevetele-dinozaur are un al treilea ochi, precum unele insecte

Ce este crevetele-dinozaur

Crevetele-dinozaur

Nu puteam lăsa deoparte artropodele, iar așa-numitul „crevete-dinozaur” (Triops) este unul dintre cele mai bune exemple de extremofilie sau altfel spus, de supraviețuire în condiții extreme.

Cu siguranță aceste animale care trăiesc în deșert arată preistoric, mulțumită trăsăturilor moștenite de la strămoșii lui. Cea mai bizară formă de adaptare este „cel de-al treilea ochi” care nu este, de fapt, un ochi real, ci un fel de gaură, un organ des întâlnit la insecte, ce le permite să detecteze schimbările de lumină ce pot indica prezența unui prădător.

Citește și: Singurul animal care se lasă mâncat de viu de puii lui pentru ca aceștia să supraviețuiască. E sacrificiul suprem, comportamentul este uimitor

Dar, una peste alta, crevetele-dinozaur nu are prea multe griji de supraviețuire, pentru că ouăle lui pot rămâne în stare latentă pentru multe luni ascunse în stratul mai răcoros de nisip din adâncime până la venirea sezonului umed când vine timpul să eclozeze.

Vrabia de deșert

Pentru a încheia într-o notă simpatică trecerea în revistă a celor mai interesante animale care trăiesc în deșert, dar și pentru a avea o reprezentantă a păsărilor pe această listă, ajungem și la drăgălașa vrăbiuță a deșertului

Vrabia de deșert (Passer simplex) trăiește doar în deșertul Sahara. În afară de faptul că este foarte fotogenică, cântă și foarte bine, trilurile ei fiind, conform credințelor băștinașilor, un semn de noroc. Nu se tem de oameni și trăiesc, adesea, în preajma acestora, de aceea unele populații ale deșertului le lasă un loc pentru cuib în locuințele lor.

 

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele