Cel mai mare escroc din România: povestea românului care a dat mari lovituri în țară și în străinătate. Traian Teodorescu a fost cel mai longeviv șarlatan pe care l-a avut țara
Traian Teodorescu a fost un escroc român care a început cu mici şarlatanii și și-a dezvoltat apoi activitatea infracţională. El a ajuns să fie cel mai activ și mai longeviv escroc internaţional cunoscut în arhivele Poliţiei Române.
El a dat multe lovituri în ţară şi în străinătate, poliţiştii români, dar şi cei maghiari, austrieci, elveţieni, francezi şi nu numai au fost mult timp pe urmele lui, dar escrocul aproape mereu găsea soluţii ca să scape.
După ce şi-a executat stagiul militar la Ismail, în anul 1940 a fost prins pe când vindea bilete de tren falsificate, conform revistei Historia. Pentru a-i impresiona pe cei care îl anchetau, Teodorescu le-a spus că este legionar (aceştia erau atunci la putere) şi i-a trimis o telegramă personală ministrului de interne, Vasile Iaşinski, în care a reclamat că este victima unui abuz. Atribuirea unei false calități era o metodă pe care o utiliza cu predilecţie, numai că, de această dată, nu i-a mers. „Camarazii” legionari au verificat şi a fost condamnat la doi ani de închisoare. Eliberat în anul 1942, a fost trimis direct pe Frontul de Est.
Acolo a aflat că unitatea sa urmează să intre în prima linie de război și s-a ascuns în casa unor localnici din Rostov, după care s-a dus spășit la generalul Avramescu, pe care l-a impresionat cu forța sa de convingere. Acesta nu doar că i-a trecut cu vederea fapta, ci l-a repartizat într-un post ferit, ca translator de limbă germană, la cartierul general al vânătorilor de munte. Când sovieticii au rupt frontul un an mai târziu, a dezertat iarăşi, întorcându-se la Bucureşti pe baza unui ordin de serviciu falsificat. Fiind dat în urmărire, a fost prins în anul 1943, judecat de Tribunalul Militar, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi încarcerat la Jilava.
Mai târziu, când trupele sovietice „eliberatoare” au ocupat Capitala, toţi dezertorii au fost amnistiaţi (pe motiv că erau patrioți, fiindcă refuzaseră să lupte împotriva Armatei Roșii). Atunci, s-a apucat iar de fărădelegi, de la speculă cu alimente la concedii medicale acordate militarilor.
Cum acționa Traian Teodorescu, cel mai mare escroc al României
Cum acționa Traian Teodorescu? Mai întâi, sustrăgea mai multe foi de concediu, ștampilate şi parafate apoi în fals. După care, în schimbul unei sume de bani, era sunată telegrafia unităţii militare pentru a anunța decesul cuiva din familia aceluia cu care era în înţelegere; se obținea astfel o permisie care era prelungită cu concediul medical acordat de Teodorescu.
Pentru această faptă, dar şi pentru altele anterioare, şi-a mai trecut în palmares două condamnări; după ispăşire, a fost obligat să se prezinte la Oficiul Forţelor de Muncă, unde, pe baza unui cazier alb, obţinut prin mituire, a primit un post de funcţionar la o bancă din Galaţi. Falsul a fost descoperit, a urmat o altă condamnare, după care Teodorescu s-a reorientat politic şi s-a declarat convins de doctrina comunistă.
Din colonia de muncă de la Capul Midia, unde era deţinut, el a expediat conducerii pro-sovietice a ţării o patetică scrisoare, înflăcărată de patos revoluţionar, prin care îşi exprima totalul ataşament faţă de cauza clasei muncitoare, susţinând că a demascat duşmani ai poporului şi că este gata, „chiar cu riscul morţii”, să se pună la dispoziţie pentru „a lupta mult mai aproape de partid”.
Escrocul n-a fost crezut, iar în urma verificărilor dispuse s-a stabilit că şi în colonie păcălise deţinuţi, prezentându-se ca avocat şi inspector bancar. Abia la 30 octombrie 1953, după ce a executat o internare de 24 de luni, a fost eliberat. Nu a mai avut cum să plece în Occident, astfel că a ajuns la Cluj, unde a trăit din speculă cu bilete de film şi teatru, dar şi prin alte oraşe, ocupându-se cu falsificarea şi vânzarea de bilete de autobuz.