Lidia Jiga a fost cea mai vestită dresoare de tigri, lei şi pantere din România. S-a născut pe 1 mai 1932 în Veneţia de Jos, Brașov. A avut, din păcate, un sfârșit tragic, murind chiar pe scenă, în timpul unei reprezentații, în Ucraina.
Mai exact, pe 7 noiembrie 1970, ora 21:32, în arena Circului din Harkov, celebra Lidia Jiga, una dintre marile specialiste la nivel european în dresajul de lei, tigri şi pantere, şi-a dat ultima suflare.
„La Harkov, în Uniunea Sovietică, steaua Lidiei Jiga, fata de la poalele Făgăraşului, apune pentru totdeauna. Dresura sa avea în componenţă cinci lei (Ruslan, Osvald, Prinţ, Niki şi Gambus) şi trei tigri (Bengal, Amur şi Baghera). În seara zilei de 7 noiembrie, la al doilea spectacol, după matineu, când circul din Harkov gemea de lumea venită să aplaude pe artiştii români, la 5 minute după începerea dresurii, se petrece accidentul fatal care avea să pună capăt vieţii şi carierei frumoasei dresoare”, spunea maestrul Iozefini, directorul de atunci al Circului de Stat.
Dresoarea Lidia Jiga in Circul de Stat imblanzind leii și leoparzii”, 1966; avea sa moara 4 ani mai tarziu la Harkov, actuala Ucraina, sfasiata chiar de catre tigrul care ii era cel mai apropiat. Sursa: Romania Nostalgica
După primul truc prezentat, în spectacolul ei final, ea s-a întors spre public, cu spatele la animale, exprimând mulţumiri pentru aplauzele primite. În acel moment, leul Ruslan s-a repezit asupra ei, apucând-o de şold. Lidia Jiga s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ. În aceaşi fracţiune de secundă, din apropierea victimei, a ţâşnit tigrul Amur, arucându-se asupra dresoarei, cu toată greutatea celor 200 kilograme ale sale.
Dresoarea Lidia Jiga și tigrul Amur. Foto Facebook – Arhiva Fotografică de Presă Minerva .
Muşcăturile de la gât şi de la ceafă au ucis-o instantaneu, nu a mai putut schiţa nici cea mai slabă reacţie de apărare. Tigrul a târât apoi trupul prin arenă şi nici jetul de apă proiectat asupra sa, nici gloanţele oarbe ce i-au fost trase în urechi de artistul român Alois Krateyl care, cu un curaj deosebit, a intrat între gratii, nu l-au făcut să lase victima.
N-au mai rămas din ea decât cizmele, spun unii. Cert este că, după această dramă, tigrul a refuzat să mai mănânce. Aproape o lună s-a chinuit, dar nu s-a mai atins de carne și, în scurt timp, a murit. Artiștii spun că Amur a vrut să plătească astfel, cu viața lui, crima pe care o făcuse.
„Tatăl renumitei dresoare era originar din Beclean, iar mama ei din Veneţia de Jos. După tragicul eveniment din Rusia, ea a fost repatriată în ţară, iar apoi a fost înmormântată în satul natal, la Veneţia de Jos. Îmi amintesc doar că foarte multă lume auzise de ea, de trucurile ei cu leii, cu tigri, cu leoparzii, deseori era văzută în reprezentaţii cu toate cele trei specii de animale în aceeaşi reprezentaţie”, a spus fostul secretar al primăriei din Beclean.
Într-o biografie a artistei de acum aproximativ 50 de ani, aflăm că Lidia Jiga a plecat la Bucureşti la vârsta de 21 de ani, unde se angajează ca îngrijitoare de animale la Circul Krateyl, ultimul mare circ particular din ţara noastră. Graţie unei colaborări cu circul de stat german, făgărăşeanca îl va cunoaşte pe Francesco Capri, dresor şi el de animale în Germania. Datorită acestei colaborări, Lidia va fi declarată dresoare de lei la noul Circ de Stat din Bucureşti.
lidia-jiga-moarte-dresoare
Jurnalul Naţional a publicat acum zece ani un reportaj cu privire la viaţa Lidiei Jiga: a fost trimisă de statul comunist în URSS, acolo unde, la Circul Mare din Moscova, Lidia îşi şlefuieşte personalitatea de dresoare de tigri, lei şi pantere. În Rusia a lucrat cu lei şi tigri, printre care erau incluse o tigroaică tânără de patru ani şi doi pui, unul de leu şi unul de tigru.
Astfel, celebra Lidia Jiga a murit la 38 de ani, sfârtecată de tigrul ei iubit, despre care se spune că îl plimba cu mașina, animalul stând în stânga ei.