Ce trebuie să știi despre carnea de pui: de ce este bine s-o consumi, ce conține, de fapt
Carnea de pui este una dintre preferatele românilor, iar perspectiva unui pui făcut la cuptor ori la rotisor, însoțit și de mujdei de usturoi și mămăliguță îi face să saliveze pe mulți. Deși de la un timp încoace, carnea respectivă, mai ales cea comercializată în supermarketuri, a început să fie ocolită din cauza hormonilor de creștere cu care sunt îndopate păsările, experții subliniază, totuși, partea benefică a consumului cărnii de pui, avantajele sale pentru sănătate.
Ce trebuie să știi despre carnea de pui
Carnea de pui este gătită, în diferite forme, de multă vreme, iar românii se numără printre cei care ideea unui pui la cuptor sau a unei ciulamele, a unui șnițel ori a unei supe cu găluști și carne de pui reprezintă încununarea supremă a bucătăriei.
E drept că hormonii de creștere cu care sunt îndopate păsările crescute în fermele supraaglomerate și cu producție „pe bandă rulantă” n-au făcut o reclamă prea bună acestui tip de carne.
Totuși, conform experților, în general, n-ar trebui să ocolim această carne, mai ales pieptul de pui, ea fiind una ce poate aduce numeroase beneficii sănătății, având multe proteine, dar mai puține calorii, ceea ce o face ideală pentru menținerea greutății, conform Eatingwell.
Dacă sunteți în căutarea unui aliment slab și bogat în proteine, încărcat cu nutrienți și vitamine esențiale, alegeți pieptul de pui, ale cărui virtuți sunt multiple.
Astfel, potrivit Asociației Americane a Inimii, consumul de carne de pasăre slabă, cum ar fi pieptul de pui, poate face parte dintr-o dietă sănătoasă pentru inimă. Datele arată că un aport ridicat de carne de pui nu afectează negativ riscul de boli cardiovasculare, conform unei recenzii din 2021.
De ce este bine s-o consumi, ce conține, de fapt
Alte dovezi, cum ar fi o recenzie din 2022 publicată în Nutrients, sugerează că consumul de carne albă proaspătă slabă (cum ar fi pieptul de pui) poate avea efecte potențial benefice asupra factorilor de risc cardiometabolici.
Un studiu de cohortă din 2019, cu peste 53.000 de participanți, publicat în Jurnalul European de Nutriție, arată că înlocuirea cărnii roșii procesate cu carne de pasăre este legată de un risc mai scăzut de diabet de tip 2.
De asemenea, vitamina B6 (sau vitaminele din complexul B) încurajează enzimele și reacțiile celulare metabolice. Asta înseamnă că un consum regulat de carne de pui menține vasele de sânge sănătoase, un nivel ridicat de energie, ajutând metabolismul să ardă caloriile, astfel încât să puteți să aveți o greutate normală.
Pe de altă parte, puiul este bogat în niacină, un tip de vitamina B care protejează împotriva cancerului și a altor forme de daune genetice. Puiul este, de asemenea, bogat în fosfor, un mineral esențial care susține sănătatea dinților și a oaselor, precum și funcția rinichilor, ficatului și a sistemului nervos central.
Carnea de pui conține, de asemenea, retinol, alfa și beta-caroten și licopen, toate derivate din vitamina A și toate vitale pentru o vedere sănătoasă.
O creștere a riboflavinei (sau vitamina B2), care se găsește în ficatul de pui, va reduce semnificativ problemele pielii de care mulți oameni suferă mai ales în timpul ierni și va ameliora problemele legate de pielea uscată.
Potrivit Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA), o porție de 85 de grame de piept de pui gătit fără piele conține:
- Calorii: 128
- Proteine: 26 g
- Grasimi totale: 3 g
- Grăsimi saturate: 1 g
- Carbohidrați: 0 g
- Fibre alimentare: 0 g
- Zahăr: 0 g
- Calciu: 4 mg
- Sodiu: 44 mg
- Fier: <1 mg.
Puiul va oferi, de asemenea, și alți micronutrienți, inclusiv colină, vitamina B12, tiamină, vitamina B6, zinc și acid pantotenic (vitamina B5).