01 iun. 2023 | 14:35

Ce trebuie să faci obligatoriu când intri în camera de hotel. Detaliul major la care să fii atent imediat

ACTUALITATE
Ce trebuie să faci obligatoriu când intri în camera de hotel. Detaliul major la care să fii atent imediat

Vacanța de vară e tot mai aproape, iar o mare parte din sejururile de cazare au fost deja rezervate. Chiar dacă te gândești că poate fi vacanța visurilor tale, ai grijă să verifici aceste lucruri din camera de hotel sau pensiune atunci când te cazezi, pentru a fi un concediu plăcut până la sfârșit.

În primul rând, atunci când intri în camera de hotel sau pensiune, este necesar să verifici starea în care se află încuietorile ușilor. Unii turiști au întâmpinat experiențe mai puțin plăcute din cauza aceasta, astfel că pentru siguranța ta, este recomandat să fii sigur că acestea funcționează în parametri normali.

Igiena, la rândul său, este un aspect foarte important atunci când alegi unitatea de cazare. Așadar, atunci când ai ajuns în cameră, în primul rând fețele de pernă trebuie verificate pentru a te asigura că lenjeria patului a fost schimbată pentru următorii oaspeți.

În cazul în care camera aleasă de tine este dotată cu un televizor, categoric va fi și o telecomandă. Aceasta este utilizată de turiștii anteriori, astfel că este recomandat să o dezinfectezi înainte de a o folosi pentru a nu contacta bacteriile altor persoane care au folosit la rândul lor aceeași telecomandă, fiind unul dintre obiectele cu cele mai multe bacterii precum E.Coli și nu numai.

camera de hotel

Ce trebuie să faci obligatoriu când intri în camera de hotel sau pensiune lucrurile de care nu este bine să te atingi, dar și ce trebuie să verifici imediat cum ai intrat

Lucrurile pe care să le verifici atunci când ai ajuns în camera de hotel

Unii turiști preferă ca atunci când se cazează, să își aducă de acasă propriile pături sau pilote, dar aceștia au un motiv foarte întemeiat. Potrivit unui studiu efectuat de către CNN a reieșit faptul că pilotele sunt schimbate de doar patru ori pe an sau chiar mai puțin, astfel că acestea, la rândul lor, pot fi purtătoare de bacterii. Și în acest caz se recomandă verificarea pilotei atunci când îți faci check-in-ul.

Paharele din unitățile de cazare ar trebui evitate dacă ai nevoie de un recipient din care să bei apa. Mai multe teste au scos la iveală faptul că persoanele care se ocupau de curățenia camerelor doar clăteau paharele fără a le spăla temeinic. Așadar, pentru a fi sigur că nu contactezi bacterii de pe ele, este recomandat să ai la tine propriul tău recipient sau să le folosești pe cele care sunt învelite în plastic.

Chiar dacă tot mai puțini oameni utilizează acum telefonul din camera de hotel, dar dacă știi că vei avea nevoie de room-service, ar fi bine să dezinfectezi inclusiv acest obiect din cameră. El reprezintă unul dintre cele mai murdare obiecte dintr-o cameră a unei unități de cazare. Important este să nu uiți să iei un dezinfectant cu tine atunci când pleci în vacanță.