Ce sex ar avea, de fapt, Dumnezeu: decizia care ar putea fi fără precedent și vine de la Biserica Angliei
Biserica Angliei pare să aibă dubii dacă Dumnezeu ar trebuie să fie numit „El”, în continuare.
În timp ce știrea a stârnit indignare în tabloidele britanice, ideea unui Dumnezeu neutru din punct de vedere al genului nu este nimic nou, în această ecuație.
Biserica a spus că va lansa în câteva luni o comisie care va investiga ideea de a folosi termeni neutri din punct de vedere al genului pentru a ne referi la Dumnezeu, relatează Press Association.
Orice modificare sugerată la protocolul oficial va trebui apoi aprobată de sinod, consiliul decizional al Bisericii.
Conservatorii refuză schimbările
Preoții conservatori și-au manifestat, la rândul lor, îngrijorarea, spunând că orice schimbare a pronumelor ar putea schimba drastic sensul din spatele unor povești din Biblie.
În mod inevitabil, unii sceptici au folosit povestea ca un exemplu de „nebunie” pentru a servi în războiul cultural din jurul identității de gen, discriminării și toleranței.
Chiar și așa, această dezbatere nu reprezintă nimic nou în peisaj.
Arhiepiscopul de Canterbury, liderul Bisericii Angliei, a sugerat anterior că Dumnezeu nu ar trebui văzut ca o figură masculină, argumentând că limbajul uman este prea limitat pentru a-L descrie pe Dumnezeu.
„Comentariile sale despre faptul că Dumnezeu nu este nici bărbat, nici femeie în sens uman reflectă tradițiile și învățăturile străvechi ale Bisericii”, s-a comentat pe marginea subiectului.
Biserica Catolică, adesea cunoscută pentru conservatorismul său cu privire la sex și gen, este, de asemenea, deschisă la dialog.
În învățăturile lor, ei argumentează: „El nu este nici bărbat, nici femeie: este Dumnezeu. Transcende și paternitatea și maternitatea umană”.
Într-o declarație dată Press Association, săptămâna aceasta, un purtător de cuvânt al Bisericii Angliei a declarat: „Acest lucru nu este nimic nou. Creștinii au recunoscut din cele mai vechi timpuri că Dumnezeu nu este nici bărbat, nici femeie, totuși varietatea de moduri de a-L descrie pe Dumnezeu găsite în scripturi nu s-a reflectat întotdeauna în închinarea noastră”.