Ce au scris spaniolii despre ”gestul urât” al unui ”tricolor” după calificarea României la Euro 2024: ”Sunt obsedați”
Andrei Rațiu a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren ai naționalei în meciul cu Israel. Însă el a fost taxat de presa din Spania după ce au apăut imagini cu bucuria ”tricolorilor” din vestiar, după califcarea României la Euro 2024. Ce au făcut jucătorii antrenați de Edi Iordănescu.
Gestul remarcat de presa spaniolă din vestiarul ”tricolorilor”
România s-a calificat pentru a șasea oară la un Campionat European, după opt ani de absență. Selecțonata condusă de Edi Iordănescu a învins Israelul în penultima etapă a camapaniei de calificare. La finalul partidei, ”tricolorii” au declanșat fiesta în vestiar, iar Andrei Rațiu, fundașul lui Rayo Vallecano, a fost luat în vizor de presa din Spania.
Andrei Rațiu a intrat în direct pe rețelele sociale la scurt timp după încheierea meciului Israel – România. Colegii săi, Marius Marin și Andrei Burcă, au amintit de Vinicius Junior, starul lui Real Madrid, pe care fundașul român l-a anihiliat în meciul din La Liga. ”Vini, Vini”, ”Vini, unde ești?”, ”Vini, te rup!”, s-a auzit în vestiarul României, iar presa spaniolă a reacționat.
”Sunt obsedați de Vinicius: gest urât în vestiarul României, cu un jucător al lui Rayo implicat”, a notat publicația AS.
”Gestul urât al lui Rațiu față de Vinicius, în timpul celebrării calificării la EURO”, a titrat și Eldesmarque, deși jucătorul lui Rayo Vallecano doar s-a amuzat când a auzit scandările colegilor săi.
Viteza atinsă de Andrei Rațiu în duelul cu Vinicius
Partida dintre Real Madrid și Rayo Vallecano, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, iar Andrei Rațiu s-a achitat excelent de sarcini și l-a blocat perfect pe Vinicius Junior. După prestația de pe ”Santiaîgo Bernabeu”, presa internațională l-a lăudat pe fundașul român pentru prestația sa.
”Vincius Jr. a fost cel mai greu adversar pe care l-am avut. M-a impresionat frecvența cu care atinge mingea, capacitatea asta a lui, și driblingul în spațiul scurt”, a spus Andrei Rațiu.
Citește și: FC Barcelona – Real Madrid 1-2, scandal uriaș la „El Clasico”. „Fenomenul Jude Bellingham” – FOTO & VIDEO
În minutul 64, fundașul a fost protagonistul unui moment pe care nu-l va uita prea curând. Rațiu a atins o viteză impresionantă și l-a prins din urmă pe starul lui Real Madrid, reușind să blocheze un contraatac periculos al lui Real Madrid. Jurnaliștii de la Marca au scris că jucătorul român a atins o viteză impresionantă la acea fază, 35,6 km/h. ”Viteza este ceva cu care m-am născut”, a spus fundașul dreapta al naționalei României.
Andrei Rațiu a fost cumpărat în vară de la Huesca, pentru 500.000 de euro. Debutul în La Liga a venit abia pe 5 noiembrie, chiar în meciul cu Real Madrid. 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Rațiu, potrivit Transfermarkt.
Vestea mare primită de Andrei Rațiu după calificare la EURO 224
Andrei Rațiu a primit o veste mare a doua zi după calificarea la EURO 2024 cu naționala României. El a devenit tată pentru prima dată. Iubita fundașului, Irene Bort, a născut duminică dimineață o fetiță și a postat un mesaj special pe Instagram.
Proaspăta mămică a publicat în secțiunea Instastory o fotografie cu un tricou al echipei naționale a României cu numărul 2, purtat de Andrei Rațiu, pe care scria ”Papi”, alături de mesajul ”Nos vamos a la EURO 2024”.
”Pentru Andrei Rațiu calificarea la EURO 2024 va rămâne cu siguranță în sufletul acestuia. A doua zi, la prima oră a dimineții, Andrei a aflat că a devenit tătic. Iubita fundașului dreapta a adus pe lume o fetiță. Multă sănătate și împlinire!”, i-a transmis FRF lui Andrei Rațiu.
Patru meciri a jucat Andrei Rațiu în campania de calificare la Euro 2024, toate ca integralist, cu Andorra (2-0), cu Kosovo (2-0), cu Belarus (0-0) și cu Israel (2-1).