Câte cazuri de Covid-19 s-au înregistrat în România de la începutul pandemiei și până în prezent. Pandemia s-a încheiat oficial
Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.408.455 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, a transmis, marți, 11 iulie, Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă. În ultima săptămână au fost raportate 460 de noi cazuri, iar la Terapie Intensivă se află în prezent 39 de pacienți dintre care majoritatea sunt nevaccinați. Chiar dacă pandemia s-a încheiat oficial și în România în urmă cu două săptămâni, Ministerul Sănătății continuă să raporteze situația.
Bilanțul persoanelor infectate cu Covid, transmis săptămânal de Ministerul Sănătății
Pe 28 iunie Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a fost convocat de premierul Marcel Ciolacu, în ședință hibrid, și s-a decis încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19.
„Se constată faptul că COVID-19 nu mai constituie o urgență de sănătate publică pe teritoriul României, iar starea de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 încetează”, potrivit hotărârii CNSU.
Chiar și așa Ministerul Sănătății continuă să raporteze situația pacienților confirmați cu Covid-19. Potrivit bilanțului transmis azi de la începutul pandemiei și până în prezent au fost raportate 3.408.455 de cazuri. Amintim că primul caz de infecție cu coronavirus a fost înregistrat pe 26 februarie 2020.
În săptămâna 3-9 iulie au fost înregistrate 460 de noi cazuri dintre care 136 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Mai mult, au fost efectuate 2.305 teste RT-PCR și 20.785 de teste rapide antigenice.
Bilanțul deceselor de la începutul pandemiei
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 245. De asemenea, la ATI, sunt internate 39 persoane. Dintre cei 39 pacienți internați la ATI, 24 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați în prezent, 18 sunt minori, 16 fiind internați în secții și 2 în ATI.
Potrivit datelor până astăzi, 68.243 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat. În ultima săptămână au fost raportate 3 decese: un bărbat și două femei. Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Pacienții aveau și alte probleme de sănătate și erau vacinați.
La 11 martie 2020, OMS a declarat COVID-19 pandemie mondială, iar până în mai 2023 pandemia cauzase aproape 7 milioane de decese (6 921 614). La 5 mai 2023, OMS a declarat încetarea pandemiei de COVID-19 ca urgență de sănătate publică.