Cât de curate sunt plajele din România, locurile de scăldat, de fapt: ce trebuie să știi despre siguranța litoralul românesc de la Marea Neagră
În România, percepția generală este că avem niște plaje jalnice al căror acces vine la pachet cu niște costuri fabuloase. Acesta este și principalul motiv pentru banii românilor amatori de plaje, de cele mai multe ori, se cheltuie peste mări și țări sau, în cel mai rău caz, în Bulgaria. Ca de obicei, realitatea din teren este un pic mai complicată decât cea mentalul colectiv.
Agenția Europeană de Mediu (AEM) publică la intervale regulate de timp studii referitoare la calitatea apei din țările Uniunii Europene. Efortul statistic realizat în colaborare cu Comisia Europeană atrage atenția asupra faptului că peste 90% dintre zonele de scăldat de pe teritoriul României respectă cele mai stricte standarde de scăldat ale UE. Aceasta valoare este în creștere constantă în ultimele decenii și în creștere constantă din 2007 și până în prezent.
Cât de curat este litoralul Mării Negre, conform experților
Conform analizei realizate de experții AEM, nu mai puțin de 92% (46 de ape) au o calitate excelentă pe teritoriul României. Restul apelor analizate au fost clasificate ca având o apă de calitate bună. În mod evident, majoritatea apelor percepute ca fiind de scăldat în țara noastră de către realizatorii studiului vizează litoralul românesc al Mării Negre, unde se duc și cei mai mulți oameni pentru a se bucura de această activitate.
Dincolo de acest detaliu contextul, este important de reținut că sunt supuse unor praguri mai exigente de evaluare decât apele interioare pentru scăldat, mai sensibile la poluarea pe termen scurt cauzată de ploile abundente sau de secetă.
Acum un an, apele erau de calitate semnificativ mai slabă, 84% versus 92% în prezent, conform aceluiași studiu sintetizat în imaginea de mai sus raportată la țara noastră, conform Profit.ro. La nivel european, pentru a trage aceste concluzii, au fost analizate aproximativ 22.000 de ape pentru scăldat, dintre care două treimi în zone de coastă. Printre particularitățile care se măsoară se numără bacteriile de tipul E.coli și enterococci intestinali de autoritățile locale și naționale în timpul sezonului de scăldat, detalii care pot duce la grave tulburări de stomac și numeroase afecțiuni gastrice.
În timp ce România are 92% dintre ape de o calitate excelentă și se află pe locul 8 în Europa la acest capitol, peste 95% au Cipru, Austria, Grecia și Croația. Danemarca, Malta și Bulgaria, în această ordine, mai sunt peste țara noastră. Clasamentul complet se poate vedea în imaginea de mai jos.