Cât câștigă bugetarii, de fapt: angajații de la privat rămân „mască”
Salariile din sectorul public continuă să fie nealiniate celor din mediul privat, în mare parte, nebazându-se pe productivitatea muncii, așa cum se întâmplă în cazul companiilor.
Angajații din sectorul privat sunt nemulțimiți de faptul că, pentru aceeași fișă a postului, colegii lor din sectorul public se mândresc cu lefuri chiar și de câteva ori mai generoase. De asemenea, există și multe mituri legate de banii pe care îi câștigă bugetarii, unii români considerând că o femeie de serviciu dintr-o primărie din mediul rural câștigă mai mulți bani decât un inginer angajat al unei companii private din țară.
Ei bine, mituri și legende urbane sunt multe, la fel de multe fiind și nemulțumirile românilor legate de salariile din sectorul privat și de cele prea mari din sectorul public, după cum afirmă unii, însă pentru a avea o viziune cât mai clară asupra situației, cea mai bună soluție este să ne aplecăm cu atenție asupra cifrelor, fiindcă ele nu mint niciodată. De unde facem rost de aceste cifre? Ei bine, dacă ești interesat de câștigurile bugetarilor, trebuie să știi că Federaţia “Solidaritatea Sanitară” a lansat o aplicație care calculează salariile de bază.
Acum salariile bugetarilor nu mai pot fi ascunse sub preș
“Având în vedere că în PNRR este prevăzută elaborarea unei noi legi a salarizării, primul obiectiv fiind creşterea echităţii salarizării, Comparatorul salariilor de bază este un instrument deosebit de relevant în acest context, el permiţând evaluarea pe orizontală a echităţii salarizării, făcând posibilă corectarea inechităţilor.
În acelaşi timp, deoarece suntem în perioada elaborării unei noi legi a salarizării, Comparatorul salariilor de bază oferă posibilitatea angajaţilor de-a evalua corectitudinea afirmaţiilor decidenţilor politici în privind echităţii propunerilor pe care le avansează”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei.
Conform explicațiilor oferite de Federație, deoarece Comparatorul salariilor de bază este centrat pe furnizarea dovezilor şi pe analiza obiectivă a datelor, el împărtăşeşte limitele abordărilor bazate pe dovezi, nefiind sensibil la diferitele estimări emoţionale sau la cele cu caracter partizan. De asemenea, utilizarea CSB permite evidenţierea problemelor, soluţiile rămânând în sarcina celor care participă la decizie