Castorii parașutați, strania operațiune de la finalul anilor 1940. Care era scopul acesteia, ce s-a întâmplat cu animalele

Castorii sunt acele animăluțe drăguțe, semi-acvatice, care, în România, au fost redescoperiți după ce specia dispăruse de aproape două secole. Dar, dincolo de Ocean, în SUA, dacă te aflai în zona potrivită a statului Idaho spre finalul anilor 1940, ai fi putut vedea un spectacol absolut straniu: castori aruncați din avion cu o parașută atașată de ei. De ce se întâmpla acest lucru și ce s-a întâmplat cu mamiferele respective:

Castorii parașutați, strania operațiune de la finalul anilor 1940

În 2020, un castor a fost filmat pe râul Cugir, un afluent al Mureșului, după ce, vreme de aproape 200 de ani, fusese considerat specie dispărută în țara noastră.

Mai mult, printr-un program din 2021 finanțat de UE, aproximativ 90 de castori urmau să fie relocați în România, din Germania și Cehia, în județele Sibiu și Brașov, pentru purificarea apelor din zonă prin barajele naturale pe care aceste mamifere le construiesc cu mare măiestrie.

Relocarea nu este străină țării noastre, mai ales când este vorba de populația de urși. Dar o metodă total neobișnuită de management al vieții sălbatice a fost aplicată în SUA, spre finalul anilor 1940.

Atunci, autoritățile au decis să mute zeci de exemplare de castor, ca urmare a conflictului ce se declanșase în sud-vestul statului Idaho, între mamifere și o specie tot mai invazivă, omul, scrie IFLScience.

La acea vreme, Idaho Fish And Game Department (IFG) a constatat că problema castorilor, care mai încercase să fie rezolvată în deceniul anterior, se agravase.

„Problema castorilor” trebuia rezolvată urgent, dar exterminarea animalelor nu era o soluție viabilă, date fiind beneficiile pe care acestea le aduc mediului în care trăiesc.

Așa că oficialii au căutat alte metode de a soluționa chestiunea. Iar cineva a venit cu ideea relocării lor cu ajutorul parașutelor, așa cum se poate vedea și în clipul video de la finalul articolului.

Care era scopul acesteia, ce s-a întâmplat cu animalele

Într-un document din 1950, intitulat „Transplanting Beavers By Airplane And Parachute” („Transplantarea castorilor cu avionul și parașuta”), un angajat al IFG, Elmo Heter, explica de ce metodele mai convenționale de relocare a castorilor au eșuat în trecut, descriindu-le ca fiind „anevoioase, lungi și scumpe”, cu „o rată ridicată a mortalității animalelor”.

Printre metodele criticate de transport ale acestora se număra și cea în care castorii erau „împachetați” și puși pe cai, fiind ținuți fără hrană și expuși soarelui zile la rând. Acest lucru le sporea gradul de agresiune, iar mulți mureau până la finalul drumului.

„Este evident că o metodă de transport mai rapidă și mai ieftină este vitală. Iar folosirea avioanelor și a parașutelor este cea mai bună”, se mai scria în document.

Astfel, castorii au fost puși în perechi în cuști și fiecărei perechi i s-a atașat o parașută. Când aeroplanul ajungea deasupra zonei pentru relocare, ei animalele erau parașutate spre sol.

Această modalitate reducea și costurile relocării, dar împiedica și castorii să fugă din locul în care erau duși, dat fiind că aveau un partener lângă ei. Dar, a existat și un „încăpățânat”. Chiar primul castor parașutat.

„Un mascul bătrân, pe care l-am botezat Geronimo, a fost parașutat iar și iar, dar de fiecare dată fugea din cușcă după aterizare, iar cineva trebuia să-l prindă. Până la urmă, cred că s-a resemnat, pentru cî, după o vreme, a revenit de bună voie în cușcă”, mai nota Heter.

Totuși, Geronimo nu se putea plânge de o viață prea rea, câtă vreme trei femele au fost însoțitoarele lui. Chiar dacă Geronimo a stat mai mult timp în cușcă, atâta vreme cât partenerele sale au inspectat noul teritoriu, colonia întemeiată de el a înflorit, așa cum au arătat rapoartele ulterioare.

Geronimo a deschis drumul altor 76 de castori pentru zborurile și parașutările din toamna lui 1948, misiunea soldându-se cu doar un deces, survenit, cel mai probabil, chiar din vina animalului.

O defecțiune a cuștii în care era, a făcut ca mamiferul să se elibereze înainte de parașutare. Dar rămâne de neînțeles decizia lui fatală de a sări din avion, fără parașută, firește, de la 23 de metri înălțime, înainte de aterizarea aeronavei.

Metoda de relocare din 1948 a fost analizată mai târziu și s-a demonstrat că varianta parașutării a fost mai ieftină decât cea precedentă cu aproape 16 dolari pe cap de castor, reducându-se totodată și numărul animalelor moarte în timpul procesului.