Când se lansează iPhone-ul cu adevărat revoluționar, cu Face ID sub ecran: anul acesta, sigur nu
Utilizatorii de iPhone așteaptă cu sufletul la gură în fiecare an să pună mâna pe un nou model de smartphone din partea gigantului din Cupertino, preferabil unul cât se poate de diferit față de ceea ce s-a lansat în urmă cu un an. Din păcate, aproape de fiecare dată, evenimentul din toamnă vine cu un val masiv de dezamăgire și upgrade-uri insignifiante.
Cel mai probabil, dacă ai visat la un sistem de autentificare biometrică de tip Face ID ascuns în spatele ecranului, mai ai de așteptat până în 2025, aproximativ doi ani. Cu alte cuvinte, abia seria de terminale iPhone 17, cel mai probabil în varianta Pro, vor fi cu adevărat revoluționare comparativ cu ce experimentăm în prezent de la compania fondată de Steve Jobs.
iPhone-ul revoluționar întârzie
Încă de la prima versiune de iPhone X dotată cu Face ID și primul smartphone cu Android care a ascuns un senzor de amprentă sub ecran, au apărut speculații legate de un iPhone al cărui senzor biometric să nu fie vizibil pe partea frontală. Ca acest lucru să fie posibil, Apple ar trebui să ascundă nu doar camera din față, dar și emițătorul de infraroșu și camera 3D care identifică trăsăturile feței. Nu de alta, dar rezultatul final trebuie să fie la fel de eficient ca versiunea actuală de Face ID.
Când au apărut primele zvonuri pe marginea acestui subiect, s-a crezut că primele iPhone-uri cu Face ID sub ecran ar trebui să se lanseze în 2024. Din păcate, conform analistului Ross Young, mai avem de așteptat până în 2025. Aparent, motivele întârzieri nu au neapărat legătură cu proiectele Apple pe următorul cincinal, cât cu dificultăți în optimizarea și perfecționării tehnologiei necesare pentru acest mecanism.
Chiar și așa, dacă zvonurile din piață se dovedesc adevărate, în timp ce Face ID va ajunge în spatele ecranului de la iPhone în 2025 – 2026, camera frontală nu pleacă nicăieri. În continuare vei avea o pată neagră pe ecran, cel puțin până în 2027. Există o șansă și ca Touch ID să revină pe telefoanele ieșite din Cupertino, dar pentru că vorbim din nou de un mecanism ascuns sub ecran, este posibil să așteptăm până în 2026 pentru ca acea implementare să ajungă în magazine.