Când pleci în vacanță se spune că e bine să pui o moneda în frigider. Ce se întâmplă de fapt dacă faci asta și de unde a pornit acest viral pe internet
Atunci când pleacă în concediu, mulți oameni aruncă majoritatea alimentelor pe care le au în frigider, de teamă că la întoarcere le vor găsi stricate. Există un truc care te poate ajuta să îți dai seama dacă mâncarea pe care ai lăsat-o s-a alterat sau nu, cât timp ai lipsit. Tot ce îți trebuie este o monedă și un bol cu apă.
De ce să pui o monedă în frigider
Specialiștii au explicat faptul că mitul cu moneda în frigider este unul cât se poate de util. Dacă frigiderul nu mai e folosit și deschis pentru mai multe zile, atunci este indicat să pui o monedă într-un bol cu apă pe care să îl plasezi în frigider.
Chiar și alimentele care încă sunt în termenul de valabilitate se pot strica, indiferent că sunt ținute în frigider. Nu mai vorbim de mâncarea gătită, care se poate altera în doar câteva zile. De aceea este important, atunci când vă întoarceți din concediu, să știți dacă alimentele pe care le-ați lăsat în frigider mai sunt bune pentru consum sau vă pot îmbolnăvi.
Atunci când nu umblați la frigider mai multe zile la rând, temperatura din interior nu rămâne constantă, iar acest lucru poate determina stricarea alimentelor.
Se întâmplă de obicei atunci când plecați de acasă pentru mai multe zile, de aceea este util ca la întoarcere să știți dacă alimentele pe care le-ați lăsat mai sunt bune. Pentru a afla dacă mâncarea din frigider s-a stricat, aveți nevoie doar de o monedă și un vas cu apă.
Puneți vasul cu apă la congelator până când aceasta îngheață complet. Apoi, puneți o monedă deasupra gheții, fix în centru, și puneți vasul la frigider. La întoarcere, verificați vasul cu apă și moneda. Aceasta ar trebui să se regăsească exact pe mijloc, unde ați lăsat-o, dacă apa s-a topit treptat. Dacă o găsiți în aceeași poziție, înseamnă că alimentele au stat la aceeași temperatură scăzută și că încă sunt bune pentru consum.
Cum depozităm corect alimentele în frigider
Temperatura din frigider nu este aceeași pe toate rafturile. De fapt, cea mai scăzută temperatură este pe raftul de jos al frigiderului, acesta fiind locul ideal pentru a depozita carne proaspătă. Aceasta trebuie să fie bine ambalată și să nu intre în contact cu mâncarea gătită sau cu alte alimente.