11 oct. 2023 | 10:09

BREAKING NEWS! Rafael Nadal se întoarce pe terenul de tenis, la ce turneu va participa marele campion spaniol

SPORT
BREAKING NEWS! Rafael Nadal se întoarce pe terenul de tenis, la ce turneu va participa marele campion spaniol

Rafael Nadal se întoarce pe terenul de tenis! Sportivul spaniol va participa la Australian Open 2024, turneu programat în luna ianuarie. Anunțul a fost făcut chiar de directorul competiției.

Rafael Nadal va juca la Australian Open 2024

Rafael Nadal este pregătit pentru ultimul an din carieră și va începe sezonul viitor la Australian Open. Anunțul oficial a fost făcut chiar directorul competiției, Craig Tiley.

„Putem dezvălui în exclusivitate că Rafa se va întoarce. A lipsit pe durata întregului sezon, dar am vorbit cu el în ultimele zile şi a confirmat că se va întoarce, ceea ce ne determină să fim foarte încântați. Este grozav”, a anunţat Craig Tiley, directorul turneului de la Melbourne.

Pentru Rafael Nadal, turneul de la Antipozi este unul special, fiind vorba de o competiție pe care a câștigat-o de două ori (2009 şi 2022), dar unde a și jucat patru finale (2012, 2014, 2017 şi 2019). El are aici mai multe „sferturi de finală” decât Novak Djokovic, jucătorul care s-a impus de zece ori.

Rămâne de văzut cum se va comporta din punct de vedere fizic celebrul jucător spaniol de 37 de ani, care a vorbit de mai multe ori despre retragere. Planul lui este „tragă de el” până la Jocurile Olimpice din anul 2024.

„Jocurile Olimpice de la Paris ar fi o modalitate drăguță de a-mi încheia cariera”, a admis el într-un interviu acordat Movistar+.

Rafael Nadal a jucat ultimul meci în ianuarie 2023

Rafael Nadal a jucat ultimul meci pe 18 ianuarie 2023 în turul doi de la Australian Open. Înainte de Roland Garros a convocat o conferință de presă în care a explicat că accidentările de la abdomen și de la șold nu îl lasă să participe la turneu, dar și că a decis să nu mai joace în acest sezon. Revenirea lui la Australian Open s-ar produce astfel la un an de la ultimul duel oficial.

Jucătorul spaniol s-a întors la antrenamente, deocamndată doar în sala de forță, iar cei care l-au văzut spun că lucrurile arată mai bine decât se așteptau. De altfel și sportivul, după câteva luni de refacere, a admis că se gândește să-și prelungească aventura în tenis și dincolo de anul 2024.

„Cine ştie? Dacă dintr-o dată corpul meu se recuperează şi mă simt puternic şi plin de energie să continui? Imediat ce voi avea un răspuns în acest sens, îl voi împărtăşi. Momentan trăiesc zi cu zi.
Speranţa mea e ca pe la jumătatea lui noiembrie, să pot spune clar unde sunt, cum sunt şi cum a progresat recuperarea după accidentare”, a mai explicat marele campion spaniol.

Rafael Nadal a câștigat 22 de turnee de Grand Slam, în timp ce Novak Djokovic, liderului clasamentului ATP, are 24.

Sursa FOTO: Profimedia