29 aug. 2023 | 13:38

Bateriile speciale ce vor alimenta lentilele de contact inteligente. Legătura uluitoare dintre încărcarea lor și lacrimile umane

ACTUALITATE
Bateriile speciale ce vor alimenta lentilele de contact inteligente. Legătura uluitoare dintre încărcarea lor și lacrimile umane

Lentilele de contact inteligente nu sunt doar obiecte din recuzita unui film cu James Bond, ci ele sunt o realitate de ceva vreme. Cercetătorii au lucrat deja pentru a crea lentile pentru o multitudine de scopuri, inclusiv monitorizarea glicemiei, detectarea potențialelor cancere, a glaucomului sau chiar realizarea de fotografii prin intermediul ochilor. Dar oamenii de știință au rezolvat și problema bateriilor ce fac funcționale acest tip de lentile ce par SF, însă există concret.

Bateriile speciale ce vor alimenta lentilele de contact inteligente

Lentilele de contact inteligente sunt deja o realitate, chiar dacă par desprinse din filmele cu spioni. Totuși, una dintre problemele întâmpinate de specialiști a fost modalitatea lor de încărcare, ce trebuie să fie nu doar convenabilă pentru cei care le poartă, dar și sigură.

Bateriile existente se bazează pe fire sau conțin metal grele – nesigure pentru sensibilitatea ochilor umani – dar se pare că soluția la problemă a fost găsită.

Oamenii de știință de la Universitatea Tehnologică Nanyang (NTU) din Singapore au creat o baterie flexibilă, la fel de subțire ca o cornee umană, care se încarcă dintr-o soluție salină și ar putea alimenta în viitor aceste lentile de contact inteligente.

Detaliul incredibil este că minibateriile se pot încărca chiar și cu soluția salină prezentă în lacrimile umane.

„Cercetarea a început cu o întrebare simplă: ar putea bateriile pentru aceste lentile să se încarce cu lacrimile noastre.

Au mai existat exemple de baterii auto-reîncărcabile, precum cele folosite în tehnologiile portabile și care se alimentează din transpirația umană”, a spus Lee Seok Woo, autorul principal al studiului publicat în jurnalul Nano Energy.

Legătura uluitoare dintre încărcarea lor și lacrimile umane

Echipa a dezvoltat o bio baterie îngustă de 0,5 milimetri – cam aceeași grosime ca și corneea umană. Folosind lacrimile umane ca model, bateria a fost acoperită cu o enzimă numită glucoză oxidază ce reacționează cu ionii de sodiu și clor ce se găsesc în lacrimi printr-un proces numit reducție.

Bateria mai conține și apă, aceasta comportându-se ca un conductor electric ce asigură transmiterea electricității necesară încărcării.

„Se bazează doar pe glucoză și apă pentru a genera electricitate, ambele fiind sigure pentru oameni și mult mai prietenoase cu mediul, în comparație cu bateriile convenționale”, a mai explicat Woo.

Testarea bateriei folosind o soluție care imită compoziția lacrimilor umane a arătat că, prin această metodă de încărcare, capacitatea sa de lucru este extinsă cu o oră suplimentară după fiecare douăsprezece ore de funcționare continuă. În plus, bateria poate fi încărcată și în mod tradițional, de la o sursă de alimentare externă.

Prin proiectare, lentilele de contact inteligente ar trebui să poată afișa informații direct pe corneea ochiului, oferind acces la realitate augmentată (AR).  În viitor, astfel de lentile vor putea să înregistreze și să transmită pentru stocarea în cloud a tot ceea ce vede și aude purtătorul lor.

 

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele