Bani gratis de la stat, în luna octombrie. Intră banii direct pe card, 250 de lei din voucherele pentru alimente
La fiecare două luni din 2023, autoritățile de la București au întins o mână de ajutor celor mai vulnerabili dintre români prin intermediul unor vouchere sociale de 250 de lei. Cea mai nouă rată din tichetele de masă de la stat urmează să intre în octombrie.
Este a cincea tranșă acordată în acest an, iar banii urmează să intre pe 15 octombrie. Practic, vorbim de alimentarea cardurilor existente ”Sprijin pentru România”, deși listele cu beneficiari se actualizează constant și mulți urmează să primească până atunci noi carduri. În cazul lor, acesta va fi primul virament de 250 de lei de la stat.
Se dau bani de la stat pentru românii vulnerabili
Un beneficiar primește 1500 de lei pe an prin programul Sprijin pentru România sub forma unor tichete de masă de la stat pe card. După cum le spune și numele, banii pot fi folosiți pentru produse alimentare și mese calde. În acest an, mai sunt de primit două tranșe, pe 15 octombrie și în luna decembrie, probabil în aceeași zi. Cu alte cuvinte, până la această oră, pe cardurile beneficiarilor au intrat deja 1000 de lei în 2023.
Banii ajung în mare parte la pensionarii din sistemul public cu venituri de până la 1500 de lei, dar sunt și tineri care se încadrează în limita respectivă de venituri lunare. De asemenea, persoanele cu handicap mediu, accentuat sau grav sunt și ele eligibile. Singura regulă este ca veniturile lunare proprii ale acestora trebuie să fie mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
Nu în ultimul rând, beneficiază de acest ajutor familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, care au venituri pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022 și mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023. Cu toții primesc acești bani.