Autostrăzile din România în 2023: Câți kilometri noi vor fi disponibili anul acesta
Prima lună de toamnă va aduce și prima inaugurare de autostradă din 2023.
Este vorba de lotul Nușfalău-Suplacu de Barcău de pe Autostrada Transilvania. Lotul Nurol cu o lungime de 14 kilometri va fi deschis în a doua jumătate a lunii, la trei ani de la semnarea contractului de proiectare și execuție, contract cu o durată de 6 luni de proiectare și 18 luni de execuție, conform Economedia.
Termenul oficial promis pentru inaugurare este 15 septembrie, dar constructorul din Turcia mai are de lucru la amenajarea descărcării provizorii de la Marca (în video de la minutul 8 40), deci este puțin probabil să-l dea în trafic în mai puțin de două săptămâni. Stadiul fizic este de 95 %, potrivit CNAIR.
Imagini cu Lotul Nurol de pe Autostrada Transilvania au fost publicate pe Canalul YouTube Marin Marian și le poți vedea mai jos.
Deschidere garantată în această toamnă și pentru alte două loturi de autostradă, ambele de pe Autostrada Bucureștiului (A 0) : un tronson de aprox. 11 kilometri din totalul de 19 kilometri pe lotul UMB (semi inelul de nord) între DN 1 Corbeanca și Autostrada A 3 București -Ploiești, cel mai probabil în octombrie pentru că mai sunt lucrări la pasajele peste DN 1 și A 3 respectiv lotul Alsim Alarko de pe secțiunea de sud, alți 11 kilometri între DN 6 Bragadiru și DN 5 Jilava. Nu se pot deschide toți cei 16 kilometri până la Vidra în lipsa lotului 1 (puțin peste 70 % execuție).
Noi imagini și cu A 0
Pentru alte patru loturi cu o lungime de aproximativ 80 de kilometri de Autostradă și Drum Expres finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului depinde de mobilizarea constructorilor și/sau de vremea din cele trei luni de toamnă.
UMB și-a asumat că finalizează lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești (acum la 80 %) și a început lucrările pentru tronsonul lipsă de la Jitaru, Strabag este în cărți pentru lotul de 16 kilometri de pe Autostrada Transilvania (Câmpia Turzii-Chețani) și alți 13 kilometri de Drum Expres de la Oradea la Biharia, legătura cu vama Borș 2, iar cu o mobilizare mai bună Alsim Alarko ar putea deschide cei 17 kilometri de pe lotul 1 Glina -Vidra pe Autostrada București, însă șansele nu sunt chiar mari.