Ar putea fi prima criză pe piața de mașini electrice din Europa. Ce se întâmplă cu vânzările
Europenii nu mai cumpără mașini electrice. Iată care e situația vânzărilor pe continent.
Șoferii așteaptă modele mai ieftine și mai bune de mașini electrice față de ce există pe piață
După ani de creştere accelerată, vânzările de vehicule electrice (EV) în Europa par să între într-o zonă de încetinire a creşterii, şoferii aşteptând modele mai ieftine şi mai bune decât cele care sunt deja pe autostrăzi, scrie Reuters.
Vânzările de vehicule complet electrice în Europa au crescut cu 47% în primele nouă luni din 2023, dar, în loc să sărbătorească, producătorii auto, inclusiv Tesla, Volkswagen şi Mercedes-Benz, au un ton sumbru. Ratele mai ridicate ale dobânzilor şi piaţa redusă îi alungă pe consumatori, avertizează companiile auto, în condiţiile în care comenzile Volkswagen de EV sunt la jumătate faţă de anul trecut.
Dealerii din Germania şi Italia, precum şi analizele firmelor globale spun că există mai multe motive în spatele încetinirii cererii decât incertitudinile economice, consumatorii nefiind convinşi că EV îndeplinesc necesităţile lor privind siguranţa, autonomia şi preţul.
“Principala problemă este incertitudinea. Mulţi estimează că tehnologia se va îmbunătăţi şi mai degrabă aşteaptă trei ani pentru un model nou decât să cumpere acum un vehicul care îşi pierde rapid valoarea”, a explicat Thomas Niedermayer, proprietarul unei reprezentanţe auto din Bavaria.
Firma AutoTrader susţine că noile EV din Marea Britanie încă sunt mai scumpe în medie cu 33% decât modelele cu combustie internă. Majoritatea modelelor noi mai ieftine nu vor intra pe piaţă înainte de 2025 – cel mai devreme – moment în care vor fi numeroase modele produse de companiile chineze, de la BYD la Nio, pe piaţa din Europa.
Trebuie să existe modele de EV mai accesibile
De mult timp, criticii avertizează că lipsa unui model accesibil EV va afecta vânzările, care până acum au fost sprijinite de livrările către companii şi sprei cei care au îmbrăţişat devreme tehnologia.
Performanţa mai slabă din septembrie, sondajele privind încrederea consumatorilor şi estimările sumbre ale dealerilor şi producătorilor auto indică că era încetinirii creşterii probabil a venit. Recent, Ford şi GM au avertizat în SUA că întârzie lansarea unor modele EV mai accesibile şi îşi reduc cheltuielile, din cauza cererii mai slabe şi a costurilor mai ridicate, în contextul grevei declanşate de United Auto Workers (UAW), cel mai mare sindicat din industria auto americană.
Încetinirea cererii se va menţine atât timp cât nu vor exista modele accesibil EV disponibile, a apreciat Felipe Munoz de la JATO Dynamics.
“Din punctul de vedere al autorităţilor de reglementare, nu trebuie să lansăm chiar acum noi produse, trebuie să ne concentrăm pe accesibilitate. Dar producătorii auto trebuie să fie atenţi la Tesla şi la firmele chinezeşti, deoarece nu vor să rămână prea mult în urmă”, susţine Alistair Bedwell, analist la GlobalData.
Intenţia de a cumpăra un EV a rămas constantă în Germania în ultimul an, arată un sondaj al firmei The Langston Co, ceea ce înseamnă că, deşi creşte numărul EV vândute, numărul oamenilor care aşteaptă să achiziţioneze un vehicul electric nu creşte.