03 feb. 2023 | 08:20

Apartamentele se vor goli, casele vor rămâne nelocuite, în România: ce înseamnă bula imobiliară, pe termen lung

ACTUALITATE
Apartamentele se vor goli, casele vor rămâne nelocuite, în România: ce înseamnă bula imobiliară, pe termen lung

În ultimii ani, s-a discutat foarte mult de momentul în care nu vor mai exista tineri români în câmpul muncii care să ne plătească pensiile peste 10, 15, 20 de ani. Aceeași realitate este însă valabilă și în piața imobiliară, nu vor mai exista locatari pentru cât se construiește, iar multe case și apartamente vor rămâne părăsite.

Natalitatea negativă din România se traduce nu doar printr-o îmbătrânirea agresivă a populației și a unei inevitabile creșteri a vârstei de pensionare, dar și printr-o migrație care a început acum 30 de ani și nu pare să se oprească. Citeam la un moment dat o analiză conform căreia întâi au plecat oamenii fără școală ca să facă niște bani în agricultură în Spania și Italia. Ulterior, au început să plece oamenii cu școală pe perioade limitate de timp pentru a strânge niște bani și a-și deschide o afacere ”acasă”. În ultimul val, însă, au plecat familii cu studii superioare cu tot cu copii pentru a-și face traiul în orice alt colț al mapamondului decât în România. Corupția, lipsa infrastructurii și, nu în ultimul rând, prețurile nerealiste într-o varietate foarte mare de domenii îndepărtează poporul român de țara care i-a dat naștere.

criza imobiliara romania bula casa vanzare

Vor fi atât de multe locuințe goale în România, încât se vor face eforturi de repopulare

De mai multe ori în ultimii ani s-au viralizat știri cu case la un euro sau gratuite în localități din Grecia sau Italia, pentru simplul fapt că au rămas părăsite localități întregi din cauza migrației către o mână de orașe, cum se întâmplă de altfel și în România. Încă nu găsești la noi case gratuite, dar cu siguranță nu au nicio legătură prețurile din București cu cele din Bacău. E o distanță de la cer la pământ și între municipiul Iași și diverse comune ale județului omonim.

Aici nu este însă vorba de prețuri, ci de faptul că în România s-a atins pragul de 70.000 de locuințe livrate anual de constructori, că multe dintre ele au o calitate îndoielnică nu contează pentru acest argument. Problemele tehnice sunt la ordinea zilei și în apartemente de două camere de peste 100.000 de euro. Problema este că, la momentul de față, avem 1,4 pensionari la o persoană activă, în câmpul muncii. În 15 ani, același indicator se va transforma în 3 la 1, într-o perioadă în care românii vor ieși la pensie semnificativ mai târziu decât în prezent, iar cei aflați în câmpul muncii vor munci semnificativ mai mult decât în prezent.

Tot în România cea plină de proprietari, există 9,5 milioane de unități locative, case, apartamente, duplexuri, penthouse-uri și alte tipuri de proprietăți rezidențiale. Momentan, suntem 19 milioane de români rezidenți, dar între 2 și 3 milioane nu locuiesc la adresa de domiciliu pentru că au plecat din țară. Mulți români au proprietăți multiple, dar în această categorie intră și case de vacanță care sunt rareori locuite. Având în vedere și statisticile referitoare la românii proprietari, putem afirma fără emoții că între 14 și 15 milioane de români stau în propria casă.

Pornind de la această realitate din piața românească, Dragos Dragoteanu – Certifiad Internation Property Specialist, s-a aruncat la un scenariu destul de fatidic, dar cât se poate de probabil, pentru viitorul pieții imobiliare de pe meleaguri mioritice. ”Ce ne indică aceste cifre oficiale? Mie îmi spun multe și urmează să vedem dacă analiza mea se va adeveri în timp sau nu. Ceea ce este clar este ca numărul de case crește, iar populația scade. De aceea, consider ca luând în calcul toate reperele prezentate mai sus, pana în 2033-2035, există o mare probabilitate ca minimum 2 milioane de imobile să rămână nelocuite, majoritatea în mediul rural. În plus, oamenii au deja tendința sa migreze către zonele urbane, spre o viață mai civilizată atât pentru ei, cât și pentru copiii lor.

Nu m-ar mira ca peste 10-15 ani, din cauza lipsei de cumpăratori și a costurilor lunare de întreținere, multe case din provincie, mai ales de la satele și comunele părăsite de localnici, sa fie realmente donate către primării și acestea sa le scoata la vanzare cu 1 euro.”, a explicat Dragoteanu într-o opinie pentru ZF.ro.

Ideea de bază este simplă, aceste lucruri s-au întâmplat deja în țări din occident și este doar o chestiune de timp până când vor ajunge la noi. Singura incertitudine ține de momentul în care se va întâmpla și în orașe mai mari din România, nu doar în mediul rural. Imune ar putea fi doar București, Cluj, Brașov, Constanța, Timișoara, Iași și Arad. În rest, imobiliarele se vor duce în cap mai repede decât ai crede.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele