23 oct. 2023 | 09:56

Anul în care americanii au călcat in Europa pentru a ține un război. 1917 a schimbat balanța de puteri pe Planeta noastră

ACTUALITATE
Anul în care americanii au călcat in Europa pentru a ține un război. 1917 a schimbat balanța de puteri pe Planeta noastră

Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie. Deși SUA s-a numărat printre puterile victorioase, intrarea sa în război s-a produs destul de târziu. Anul în care americanii au călcat în Europa în acest scop a fost 1917, la aproape trei ani de la declanșarea conflagrației. Dar contribuția lor avea să fie decisivă și a dus la schimbarea raportului de forțe inclusiv pe planetă și la apariția unei noi mari puteri.

Americanii cu călcat în Europa pentru a intra în război, în 1917

Primul Război Mondial s-a declanșat la 28 iulie 1914, pretextul fiind asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, de către studentul sârb Gavrilo Princip, în Sarajevo, la 28 iunie 1914. O lună mai târziu, Imperiul Austro-Ungar a declarat război Serbiei, apoi, ca într-un carusel, în conflict au intrat și celelalte puteri europene.

Austro-Ungaria a fost susținută mai ales de puternicul Imperiu German, dar și de cel Otoman și Bulgaria, în timp ce – așa-numitele Puteri Centrale – în timp ce Antanta a avut în frunte Imperiul Britanic, Franța și Imperiul Rus, într-o coaliție căreia, după 2 ani de neutralitate, în 1916, i s-a alăturat și Regatul României.

Citește și: Pozele memorabile din Primul Război Mondial care îți arată istoria fără perdea

Anul în care americanii au călcat în Europa, pentru prima dată în istoria SUA, a fost abia 1917. Publicul american, dar și o bună parte dintre guvernanți preferau neimplicarea într-un conflict considerat prea îndepărtat și în care Statele Unite nu aveau ce să caute. Asta nu a împiedicat ca guvernul american în frunte cu președintele Woodrow Wilson să acorde suport financiar și logistic puterilor Antantei.

Anul în care americanii au călcat in Europa pentru a ține un război. 1917 a schimbat balanța de puteri pe Planeta noastră

Generalul John „Black” Pershing, comandantul trupelor americane din Europa, în timpul Primului Război Mondial

Care a fost importanța implicării SUA în Primul Război Mondial

Dar 1917 a schimbat percepția americanilor despre Marele Război, mai ales după ce Germania a decis un război submarin complet în ianuarie 1917, adică atacul asupra tuturor navelor americane din Atlanticul de Nord, în încercarea de a câștiga noi aliați, în special Mexic. Liderii de la Berlin considerau că oricum economia americană era deja implicată în efortul de război al Antantei.

În același context, Arthur Zimmermann , ministrul german de externe, a trimis faimoasa „telegramă Zimmermann” către oficialii mexicani pe 16 ianuarie 1917. Zimmerman a invitat Mexicul (care avea relații proaste cu Statele Unite) să se alăture unui război împotriva Statelor Unite.

Citește și: Cum s-a format, de fapt, România Mare. Iscusinţa de care au dat dovadă românii, fără a apela la război

Din aceste cauze, președintele Woodrow Wilson a cerut Congresului, la 2 aprilie 1917, să declare război Germaniei, lucru ce s-a întâmplat pe 6 aprilie. Ulterior, SUA a declarat război și Austro-Ungariei, în 7 decembrie 1917.

Americanii au călcat în Europa, pentru prima oară ca soldați, în Franța, la data de 26 iunie 1917, sub forma corpului de militari reuniți în Forța Expediționară Americană. Comandantul trupelor americane din Europa a fost generalul John „Black” Pershing, poreclit inițial „Black Jack” de către colegii săi, o referire la faptul că fusese la comanda unei unități de cavalerie de soldați negri. Dar, mai târziu, această poreclă a ajuns să reflecte înfățișarea-i sobră și disciplina drastică.

Dar intrarea în lupta a Americii s-a produs abia pe 23 octombrie, în Bătălia de la Passchendaele (Belgia), cunoscută în istorie și ca a treia bătălie de la Ypres. În dimineața acelei zilei de 23 octombrie, Bateria C a Batalionului 6 Artilerie de Câmp a tras un obuz din tunul său franțuzesc de 75 mm înspre tranșeele germane aflate la câteva sute de metri distanță.

Anul în care americanii au călcat in Europa, prima oră, în rolul de combatanți

Acel tir de artilerie a marcat începutul implicării militare efective americanilor în Primul Război Mondial. Deși implicare a fost mai târzie, contribuția și prețul plătit de SUA la victoria Antantei, consființită prin capitularea Germaniei, la 11 noiembrie 1916, au fost substanțiale. În total, armata americană a numărat circa 2 milioane de soldați, dintre care 126.000 au fost uciși, iar 234.000 răniţi.

În total, soldații americani au luptat în 13 bătălii și au întors soarta războiului în favoarea Aliaților. În ceea ce priveşte contribuţia financiară, şi aceasta a fost la fel de importantă. În cele 19 luni de război, SUA au cheltuit 32 miliarde de dolari, în timp ce, pentru tot războiul, Anglia a cheltuit 44 miliarde, Germania 46 şi Franţa 25 de miliarde de dolari.

Citește și: Regina Maria, demnitarul care a devenit asistentă pentru românii suferinzi. Exemplul care este viu și azi

Dar anul în care americanii au călcat în Europa și victoria repurtată de Antantă au dus la apariția unei noi mri puteri pe harta lumii, Statele Unite ale Americii. De altfel, conferințele de pace ce au urmat conflagrației s-au bazat, în principal, pe celebrul document programatic „Cele 14 puncte ale preşedintelui W. Wilson”.

Acesta a permis constituirea statelor naționale, pe ruinele fostului Imperiu Austro-Ungar, inclusiv la crearea României Mari și dispariția Imperiului German și, un pic mai târziu, a celui Otoman.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele