Ani grei de pușcărie pentru românii care fac averi furând statul: stai și 15 ani închis, dacă bagi mâna până la cot
Legislația românească pare să începe să se alinieze, în cele din urmă, celor mai exigente norme europene. De exemplu, România face acum pași către normalitate – am putea spune – încercând să impună pedepse grele pentru cei ce fură bani publici.
Este vorba despre un proiect de lege căruia Guvernul de la București i-a dat undă verde și pe care l-a trimis spre adoptare în Parlament.
De altfel, această inițiativă are rădăcini mult mai adânci, ce ajung până la instituțiile de forță ale Uniunii Europene. Vorbim, concret, despre solicitarea Comisiei Europene de a corecta transpunerea unei directive europene vizând fraude transfrontaliere cu TVA ce afectează bugetul comunității europene.
După cum știm, UE are deja o instituție deosebit de importantă ce este atentă la ce se întâmplă cu banii europeni – este vorba despre Parchetul European, condus chiar de către Laura Codruța Koveși.
Fosta noastră șefă de la DNA instrumentează, în calitate de procuror-șef european, cele mai grele dosare cu fraudă ce afectează bugetul comunității europene.
Politicienii care fură nu mai scapă de închisoare
Țările membre trebuie, de asemenea, să aibă norme ferme și clare în privința banilor europeni, care pot fi tentanți pentru unii aleși ai neamului, motiv pentru care avem parte acum de acest proiect de lege.
Iată, ca referință, ce schimbări am putea avea în legislația națională, dacă acest proiect de lege al Guvernului va trece de Parlament, va fi promulgat de șeful statului și în cele din urmă va ajunge să fie publicat în Monitorul Oficial al României:
„Se propune completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu un nou articol, art.9^1, având următorul cuprins:
”Art. 9^1 Constituie infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puțin 10.000.000 de euro a resurselor bugetului Uniunii Europene prin:
a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;
b) nedivulgarea de informații privind TVA atunci când aceste informații trebuie divulgate potrivit legii; c) prezentarea de declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA”, conform Profit.ro.