08 dec. 2023 | 06:30

Amenzi de până la 1.000 de lei pentru toți românii cu animale de companie, pe lângă cei cu porci, oi, capre, vite sau cai. Cum eviți sancțiunile usturătoare

ACTUALITATE
Amenzi de până la 1.000 de lei pentru toți românii cu animale de companie, pe lângă cei cu porci, oi, capre, vite sau cai. Cum eviți sancțiunile usturătoare

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA) a lucrat de ceva timp la un proiect de ordonanță care introduce sancțiuni aspre pentru proprietarii de animale de orice fel din România care nu respectă legea. Amenzile ajung până la 1.000 de lei pentru persoane fizice și 4.000 de lei pentru persoane juridice.

Scopul noului act normativ aflat în dezbatere publică este de a facilita identificarea și înregistrarea mai multor specii de animale decât o face legislația aflată în vigoare la momentul de față. În consecință, pe lângă porci, oi, capre vite și cai, noua normă va impune aceeași procedură și pentru cămile, reni, păsări captive, câini, pisici și dihori. Partea bună este că, în conformitatea cu documentul, măcar vor exista semnificativ mai multe metode de marcare a animalelor. Pe viitor, se dorește sancționarea cu până la 50.000 de lei a proprietarilor de animale care circulă nemarcate pe teritoriul României.

Citește și: Cât de „lungă” e memoria la pisici, de fapt. Secretele micilor și drăgălașelor feline, dezvăluite

Se schimbă legea pentru proprietarii de animale din România

Ordonanță de Guvern realizată la inițiativa ANSVSA nu este neapărat o colecție de idei noi, ci, mai degrabă, o aliniere a legislației autohtone la valorile europene. Ca referință, parțial, aceste concepte existau deja implementate în legislația locală, dar se aplicau doar în cazul anumitor specii. În plus, nu erau reglementate modalități și mijloacele de identificare pentru camelide, cervidee, reni, pisici, dihori domestici cu stăpân și păsări captive.

La momentul de față, în forma actualizată, practic se generalizează normele pentru toate animalele ținute în captivitate, indiferent dacă sunt pentru spectacole, curse, expoziții, concursuri, reproducție sau vânzare. Singurele care mai rămân ca excepție sunt păsările de curte.

Conform Avocatnet.ro, noile obligații ale proprietarilor sunt legate de identificarea și înregistrarea animalelor în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA). În plus, ei trebuie să achiziționeze mijloace oficiale de identificare, să notifice mișcările și evenimentele intervenite cu privire la animale, să prezinte documente de circulație și de identificare la solicitarea autorităților competente și să respecte normele de biosecuritate și bunăstarea animalelor.

Citește și: Unul dintre cele mai rare mamifere din lume s-a născut la o grădină zoologică din această țară: Ce știm despre animal VIDEO

Cum se pot identifica animalele terestre, care sunt mijloacele oficiale

Dincolo de extinderea numărului de specii vizate de marcare și identificare, mijloacele pentru materializarea acestui concept vor fi de acum înainte:

  • crotalie convențională;
  • crotalie electronică;
  • transponder tip bolus;
  • transponder injectabil;
  • tatuaj;
  • inel montat pe picior.

Dincolo de toate acestea, niciodată nu a fost ma important să faci un efort să-ți supraveghezi animalele de companie. Proprietarii trebuie să știe că pisicile, câinii și dihorii neidentificați și neînregistrați aflate în spațiile publice vor fi considerate animale fără stăpân și vor fi tratate conform prevederilor legislației în vigoare referitoare la acestea.

Proprietarii și deținătorii de câini vor avea următoarele obligații cu privire la identificarea și înregistrarea acestora:

  • identificarea câinilor trebuie efectuată în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de înstrăinarea dreptului de proprietate cu privire la aceștia sau înainte de scoaterea în spații publice a acestora. Identificarea se efectuează prin microcipare, care este o procedură minim invazivă, care constă în implantarea unui microcip sub pielea animalului. Microcipul conține un cod unic, care este înregistrat în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS);
  • în termen de 7 zile lucrătoare de la intervenirea unor evenimente referitoare la animal, cum ar fi fătare, vânzare, cumpărare, pierdere, dispariție, furt, donație, regăsire, moarte, respectiv cu privire la schimbarea adresei proprietarului sau la schimbarea proprietarului, proprietarii/deținătorii de câini trebuie să anunțe medicul veterinar de liberă practică utilizator al RECS;
  • implantarea microcipului trebuie efectuată doar de către medici veterinari înregistrați ca identificatori și operatori ai RECS;
  • identificarea câinilor trebuie efectuată doar prin microcipare;
  • îndepărtarea sau distrugerea mijlocului oficial de identificare aplicat animalului poate fi efectuată doar cu acordul scris al ANSVSA;
  • să utilizeze, pentru câinii deținuți, doar carnete de sănătate completate și eliberate de către unitățile medicale – veterinare de asistență, respectiv de universități care dețin clinici veterinare universitare;
  • să utilizeze, pentru câinii deținuți, doar pașapoarte completate și eliberate de către unitățile medicale – veterinare de asistență, respectiv de universități care dețin clinici veterinare universitare;
  • câinii dobândiți din afara României trebuie identificați sau înregistrați în termen de 30 de zile de la introducerea acestora pe teritoriul național;
  • câinii expuși, respectiv comercializați în petshop-uri, în canise, respectiv în expoziții trebuie să fie identificați, înregistrați și însoțiți de carnetul de sănătate corect completat.

Nerespectarea obligațiilor atrage amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 2.000 și 4.000 pentru persoanele juridice.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele