Am ajuns o țară dependentă de importuri: suntem o mare piață de desfacere, deși cândva noi exportam masiv
Balanța comercială a României este dezechilibrată, în sensul în care ne confruntăm cu un deficit însemnat al contului curent. Pentru ca toată lumea să înțeleagă despre ce este vorba, practic importăm mult mai multe bunuri și servicii decât suntem capabili să exportăm.
Conform celor mai recente date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), situația contului curent al României nu este una prea fericită. Din contră, există o problemă ce ar necesita adoptarea unor măsuri, reforme și strategii, care să ne ajute să o remediem.
Concret, Franța, Italia și România sunt țările membre ale Uniunii Europene care înregistrează cel mai adânc deficit de cont curent din întreaga comunitate europeană. Cu alte cuvinte, aici avem cele mai voluminoase importuri, dar exporturile nu se ridică nici pe departe la același nivel.
România nu mai e ce-a fost cândva. Azi, aproape nimic din ce cumperi nu mai e produs de noi
Eurostat ne spune că Franța are un deficit de cont curent calculat la minus 11,8 miliarde de euro, Italia se confruntă cu un deficit de minus 5,2 miliarde de euro, în timp ce în țara noastră acesta e de minus 4 miliarde de euro. În continuare, țările cu deficit mare sunt Grecia (minus 3,8 miliarde de euro), Belgia (minus 3,3 miliarde de euro) și Croația (minus 2,6 miliarde de euro).
Totuși, nu avem deficit în toate statele membre ale Uniunii Europene. De reținut că avem și 14 state membre care UE au înregistrat excedent de cont curent
Ca referință, cifrele publicate de Eurostat acoperă primul trimestru al anului curent.
Tot din statistica europeană aflăm că Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 58,3 miliarde de euro (1,4% din PIB) în primul trimestru din 2023.
Pe lângă deficitul de cont curent, România mai are o mare problemă din perspectiva deficitului bugetar. Practic, balanța cheltuielilor vs. venituri în bugetul public este și ea dată peste cap. Guvernul ar avea acum în plan identificarea unor soluții care să aducă mai mulți bani în vistieria statului, gaura ridicându-se la ordinul miliardelor de lei.