30 ian. 2023 | 18:31

Ajutorul de 1.400 de lei pentru facturi, mai simplu de utilizat: dacă ai smartphone, plătești pe loc

ACTUALITATE
Ajutorul de 1.400 de lei pentru facturi, mai simplu de utilizat: dacă ai smartphone, plătești pe loc

În contextul crizei energetice care ne dă bătăi de cap în ultimul an, statul român a început să aloce o serie de ajutoare financiare românilor cu venituri mici, astfel încât o parte din costul facturilor la energie să fie acoperită de la buget.

Este vorba, de exemplu, de ajutorul de 1.400 de lei pe care îl primesc anul acesta românii cu venituri mici.

Iată lista beneficiarilor:

-Pensionarii de peste 60 de ani, inclusiv, cu un venit de sub 2.000 de lei, inclusiv;
-Pensionarii de invaliditate cu venit sub 2.000 de lei, inclusiv;
-Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venit de sub 2.000 de lei, inclusiv;
-Familiile cu alocație de susținere;
-Familiile sau persoanele cu ajutor social.

Cum funcționează sistemul? Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie. Cu acesta se pot plăti facturi de energie, total sau parțial. Ajutorul se oferă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare. Banii primiți de la stat pot acoperi următoarele tipuri facturi: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Cardurile de energie vor ajunge la beneficiarii eligibili în perioada 1-28 februarie 2023, iar plățile se vor putea efectua începând cu data de 1 martie. De asemenea, cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

Schimbări de ultimă oră privind ajutorul pentru facturi

Interesant este că apar noutăți care facilitează utilizarea ajutorului de 1.400 de lei pentru plata facturilor. Totul va fi mai simplu, dacă știi să folosești un smartphone și aplicațiile mobile în general.

„Pe lângă plata la oficiile poștale sau direct la poștaș, beneficiarii ajutorului pentru energie vor putea face plata facturilor curente sau restante și electronic, printr-o aplicație pusă la dispoziție de Poșta Română, după cum este prevăzut într-un proiect de ordonanță pus, de puțină vreme, în dezbatere publică la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)”, explică avocatnet.ro.