Ai copii, primești bani grei de la stat: chiar dacă ai unul singur, tot se aplică. Lege nouă
Mamele din România vor primi o mână nesperată de ajutor din partea statului, în perioada următoare. Pentru a le sprijini în dificila misiune de părinte, din punct de vedere financiar, statul român lansează un program dedicat acestei categorii sociale.
În fapt, vorbim despre un program extins, ale cărui costuri se ridică la impresionanta sumă de e peste 446 de milioane de euro, finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 și Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Totuși, cel mai important aspect este că mamele din România sunt o țintă directă pentru beneficiile acestui nou program social. Către ele se vor direcționa 10% din banii aceștia.
Bani de la stat pentru mame. Se dau sute de milioane de euro
„În perioada 2021 – 2027, România beneficiază de un program special dedicat persoanelor vulnerabile – prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, iar 10% din bugetul total al acestui program sunt bani europeni alocați măsurilor de sprijin pentru mame și copii în dificultate.
Vom finanța acțiuni integrate prin care oferim atât sprijin material concret, cât și servicii de consiliere sau măsuri specifice pentru familiile monoparentale, în care unicul părinte este, în majoritatea cazurilor, mama.
De asemenea, ne vom axa pe integrarea pe piața muncii a mamelor din grupurile vulnerabile, astfel încât ele să poată asigura copiilor lor condiții decente de viață și șansa la educație. Prin apelurile pe care le pregătim, atât autoritățile publice, cât și furnizorii privați de servicii sociale vor putea accesa finanțare pentru a răspunde unor nevoi punctuale ale mamelor și copiilor aflați în situații dificile”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Ca referință, 120 milioane de euro vor merge numai către cuplurile mamă – nou-născut din grupurile defavorizate (mame beneficiare VMG, mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, mame care se află în situație de risc, inclusiv cu dizabilități, mame aflate temporar în situații critice de viață, mame care nu dețin acte de identitate, mame minore, mame – cetățeni străini sau apatrizi provenite din zone de conflict).
Conform explicațiilor oferite de Guvern, acest ajutor va viza femeile aflate în situațiile de mai sus care primesc tichete sociale pe suport electronic pentru achiziționarea produselor de îngrijire a noului-născut.
„Ajutorul se acordă copiilor născuți cu cel mult 3 luni înainte de acordarea sprijinului. Valoarea voucherului este de 2000 de lei și se va acorda într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut, pe o perioadă de 4 ani (2024-2027)”, transmit autoritățile.