22 dec. 2023 | 08:00

Afacerea cu care vrea să dea lovitura statul român, o investiție de milioane. Piața locală valorează un miliard de euro, toți depindem de ea

ACTUALITATE
Afacerea cu care vrea să dea lovitura statul român, o investiție de milioane. Piața locală valorează un miliard de euro, toți depindem de ea

Când vine vorba de afaceri cu potențial fabulos, cei mai mulți încearcă să găsească idei originale și să-și promoveze conceptul până când acesta devine incredibil de cunoscut și, implicit, profitabil. Autoritățile române au însă altă idee.

Societatea Națională a Apelor Minerale sau SNAM este o companie de stat cu alte câteva zeci, dacă nu sute. Cel mai recent proiect al său este să scoată pe piață o sticlă de apă minerală intitulată Dacia. În acest scop, se află în etapa de căutare a investitorilor în zonele Biborțeni, Lipova sau Bixad.

Separat de această inițiativă, are disponibile nu mai puțin 13 surse libere de apă pentru care așteaptă investitori dornici să-și facă o afacere de îmbuteliere apă. Ca referință, ”sursă liberă” se referă la un izvor care nu face subiectul unui contract cu vreun agent economic. Pe de altă parte, vorbim de izvoare sigilate cu licență de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, conform Digi24.

Citește și: INTERVIU Tot ce trebuie să știi despre Sistemul de Garanție – Returnare, administrat de RetuRO, probabil cel mai important pas către o Românie mai verde, mai curată, mai prietenoasă cu mediul

Cum face statul bani din apă îmbuteliată, afacerea fabuloasă

În România, la momentul de față, piața retail a apelor îmbuteliate are o valoare de aproximativ un miliard de euro. Jucătorii autohtoni principali sunt Borsec, Dorna, Aqua Carpatica, Zizin și Bucovina. Toți plătesc bani la stat pentru accesarea izvoarelor și, în același timp, pentru fiecare litru de apă îmbuteliat. Banii ajung la Societatea Națională a Apelor Minerale.

Firma de stat vine apa la un preț reglementat de stat și plătește redevențe. Prețul reglementat pe litrul de apă minerală este în 2023 de 4 bani, atâția bani ajung la compania de stat din fiecare sticlă de apă pe care o cumperi din comerț, indiferent de producătorul autohton de pe etichetă. Ca să fie cât mai eficient, îmbuteliatorul face fabrica lângă izvor, pune apa în sticle și o vinde în supermarketurile, restaurantele și hotelurile tale preferate la ce preț vrea.

Citește și: Locul unic din țara noastră pe care-l iubesc străinii: Cel mai mic oraș din România e o atracție turistică mondială

Unde îți poți deschide o fabrică de apă îmbuteliată în 2023, în România

Potrivit SNAM, cele 13 izvoare sunt Biborțeni F8, Jigodin F1, Malnaș, Malnaș medicinal, Stânceni F1, Cufoaia Dealul Bulș, Talomir BODOC, Siculeni, Dealul Bogat, Bixad, Sacoșu Mare, Lipova F21, Poiana Cosnei. Cele mai multe dintre ele sunt de apă minerală carbogazoasă, dar sunt și de plată. În privința debitelor, vorbim de 0,5 litri pe secundă până la 4 litri pe secundă.

”Noi, ca stat, avem atașați comerciali în multe din țările lumii, multe dintre acestea cu probleme serioase în procurarea de apă pentru băut. Ar putea promova apa noastră pentru livări la export. Apoi, să nu uităm că avem război la graniță. Apa este resursă strategică declarată ca atare de CSAT. Trebuie să avem o capacitate la care să apelezi de urgență în caz de ceva nedorit”, a explicat Alin Udriște, directorul SNAM, la o conferință. Când vine vorba de numele apei îmbuteliate sub compania de stat, cel mai probabil se va opta pentru Dacia, „pentru a sublinia apartenența la spațiul carpato-danubian”.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele