Afacerea cu care a dat lovitura Andreea a făcut-o milionară în euro. Era vedetă ProTV acum 10 ani, dar abia după aceea s-a îmbogățit
S-a retras de pe micul ecran în urmă cu mai bine de 10 ani, dar a renunțat la postul confortabil de la ProTV pentru o afacere împreună cu soțul ei, Răzvan Spiridon. Între timp, a devenit milionară în euro.
După ce a plecat din ProTV să-și urmeze propriul curs în viață din poziția de antreprenoare, Andreea Liptak a devenit foarte activă pe rețelele de socializare unde detaliază deseori modul în care a reușit să-și facă averea estimată la milioane de euro. Totul a plecat de la vânzarea de cosmetice și suplimente de nutriție, ea fiind importator unic în România la mai multe branduri americane de renume, după cum se poate vedea pe pagina ei de Facebook unde are peste 13.000 de urmăritori.
Printre numeroase alte funcții, ea figurează ca partener autorizat al Nu Skin Enterprises din 2009 și până prezent, respectiv trusted partner al Advanced Nutrigenomics LLC din 2021. În plus, este CEO la Center for Life România și cofondator, respectiv purtător de cuvânt al Societății de Științe în Nutriție.
Andreea Liptak provine dintr-o familie modestă, dar a fost foarte ambițioasă
Într-una dintre postările sale de pe Facebook, a detaliat originile sale simple din Arad. Tatăl ei a fost ospătar încă de pe vremea lui Ceaușescu, iar mama ei lucra în trei schimburi la fabrica de conserve ”Refacerea” din Arad.
”Provin dintr-o familie simplă: tata – ospătar încă de pe vremea lui Ceaușescu, mama a fost muncitoare în trei schimburi la fabrica de conserve Refacerea din Arad. Azi, la 40 de ani, sunt fără bunici și fără mamă. Am terminat o facultate și apoi încă una, pentru că am fost învățată că dacă ai carte, ai parte.
Eram studentă la Științe Economice și m-am angajat la PRO TV Arad în urmă cu 20 de ani, că să îmi câștig existența. Nu am moștenit nimic, că nu am avut ce, doar bunul simț. 6 luni am muncit în PRO TV fără un ban, pentru că pe vremea aceea, mai întâi demonstrai, apoi ți se dădea o șansă”, a spus ea în trecut pe rețelele de socializare.
S-a trezit trezit la 4 dimineața și muncea până la 9 – 10 seara
„Mie nu mi-a fost rușine să vând produse bune și nu îmi este nici acum. Timp de 7 ani, m-am trezit la 4 dimineața și am ajuns acasă la 9-10 seara. Fiind antreprenor. Mă uităm în ochii fetelor mele (dacă nu dormeau când ajungeam acasă epuizată) și știam că într-o zi o să avem ceea ce merităm. Și ceapă aș fi vândut, dacă asta mi-ar fi ajutat familia! Mă interesează să muncesc cinstit, nu dau doi bani pe reputație”, a scris Andreea Liptak pe pagina sa de Facebook.