19 sept. 2023 | 16:09

Adrian Porumboiu îl face praf pe Istvan Kovacs după CFR – Petrolul: ”E tâlhar! Sărbătorea cu șampanie titlurile luate de CFR”

SPORT
Adrian Porumboiu îl face praf pe Istvan Kovacs după CFR - Petrolul: ”E tâlhar! Sărbătorea cu șampanie titlurile luate de CFR”

Partida CFR Cluj – Petrolul, 1-0, din etapa a noua din SuperLiga României, a avut parte de momente controversate, iar arbitrul Istvan Kovacs a fost în centrul atenției. Adrian Porumboiu l-a atacat dur pe central pentru că nu a acordat două lovituri de pedeapsă pentru echipa din Ploiești.

Ce a spus Adrian Porumboiu despre Istvan Kovacs

Istvan Kovacs a condus meciul CFR – Petrolul și a refuzat echipei ploieștene două penalty-uri clare. În prima repriză, portarul Răzvan Sava l-a faultat în careu pe Musi, iar în partea secundă Ajeti l-a călcat pe Pedro în propriul careu, dar arbitrul din Carei nu a reacționat și nici cei din camera VAR nu au intervenit.

Fostul arbitru internațional, Adrian Porumboiu, l-a atacat dur pe Istvan Kovacs pentru felul în care acesta a condus partida de la Cluj și a afirmat că acesta ”reprezintă prototipul arbitrului care nu mai trebuie să existe”. De asemenea, fostul patron de la Vaslui a spus că închide televizorul când Istvan Kovacs arbitează un meci.

Adrian Porumboiu îl face praf pe Istvan Kovacs după CFR - Petrolul: ”E tâlhar! Sărbătorea cu șampanie titlurile luate de CFR”

Istvan Kovacs nu a dictat două penalty-uri pentru Petrolul.

”Eu nu pot să mă uit la meciurile arbitrate de Istvan Kovacs. Am vorbit cu duritate ieri (n.r. – luni) de Sebastian Colțescu, dar de acest Istvan Kovacs am vorbit mereu.

Este un arbitru tâlhar! Știu ce spun, ce s-a întâmplat, cum era trimis la înaintare, cum înainte de meciuri stătea la secretarul general al FRF la un meci Astra – FC Vaslui, deci omul era clar în siajul CFR-ului.

Am văzut acum că a ieșit și Balaj să explice faza. Dacă nu aveți nimic cu arbitrii, spuneți, bă, să nu mai greșească!”, a declarat Adrian Porumboiu, potrivit Gazetei Sporturilor.

”Când săreau dopuri la șampanie nu era și Kovacs acolo?”

Adrian Porumboiu a continuat tirada împotriva lui Istvan Kovacs și a afirmat că nu poate să închidă ochii la măgăriile pe care le face centralul din Carei. Mai mult, a spus că arbitrul sărbătorea în anii trecuți la petrecerile de titlu ale CFR-ului.

”Numai când îl văd cât de îngâmfat e și câte relații a avut cu CFR. Nu-l mai dați, mă, la meciurile CFR-ului! Spun asta de 4-5 ani. Dar l-au dat mai departe. De ăsta (n.r. – Sebastian Colțescu) am zis să nu-l mai dea la FCSB, că sunt și alți arbitri.

Citește și: Adrian Porumboiu se amuză pe seama lui Gigi Becali după atacul împotriva lui Istvan Kovacs: ”Îi e teamă de doi ungurași”

De CFR am mai vorbit. Despre Varga nu am niciun fel de date, dar ce făceau înainte… Ăsta sărbătorea titluri cu șampanie. Când lua șampania era acolo. Nu l-a văzut Mureșan (n.r. – Iuliu, fost președinte la CFR Cluj) niciodată? Când săreau dopuri la șampanie nu era și Kovacs acolo?”, a mai spus Adrian Porumboiu.

Istvan Kovacs, acuzat și de Gigi Becali

Istvan Kovacs a mai fost în centrul unui scandal după meciuo UTA – FCSB, când roș-albaștrii au înregistrat primul eșec în campionat. Atunci s-a dictat un penalty împotriva FCSB-ului și doi jucători au eliminați, iar fratele centralului s-a aflat în camera VAR.

Citește și: Istvan Kovacs îi răspunde lui Gigi Becali după ce a fost atacat dur de patronul FCSB. Ce i-a transmis acesta: ”Cine susține altceva e un mincinos”

Gigi Becali a luat foc la momentul respectiv și a susținut că Szabolcs Kovacs l-a influențat decisiv pe centralul George Găman pentru a acorda penalty în favoarea arădenilor și a dezvăluit o presupusă legătură între frații Kovacs și CFR Cluj.

Mai mult, a susținut că Istvan Kovacs ar avea un apartament cumpărat la un preț special, de la firma lui Nelu Varga, patronul CFR-ului.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele