Actrița care trăiește cu o durere în suflet, în fiecare zi. Drama peste care nu a putut trece Tora Vasilescu

Tora Vasilescu s-a născut în data 22 martie 1951, în Constanța, dar a crescut în Tulcea, locul din care a plecat să devină una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale României.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anul 1976, sub îndrumarea profesoarei Eugenia Popovici, Tora Vasilescu și-a dorit și a reușit să devină un nume important în peisajul teatral și cinematografic românesc.

A fost onorată de trei ori cu Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaștilor din România și a cucerit Placheta de Aur pentru rolul interpretat în Imposibila iubire, la Festivalul de Film Laceno D’Oro, de la Avellino, alături de premiul pentru Cea mai Bună Interpretare Feminină într-un Rol Secundar pentru Șobolanii roșii.

Publicul a urmărit-o într-o serie de spectacole de teatru și filme, cu toate acestea, aspectele intime ale vieții sale personale au rămas în mare măsură unele discrete.

2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile

Cum va fi vremea la munte în weekendul 22-24 noiembrie. Prognoza meteo actualizată

Tora Vasilescu – imagine de arhivă

Și-a pierdut tatăl biologic de mică și a fost crescută în stil nemțesc

În primii ani de viață, Tora Vasilescu a rămas fără tatăl biologic, însă până la vârsta de 14 ani, l-a avut în viața ei pe cel care i-a dat numele de Vasilescu și a îndeplinit rolul de părinte.

„Tata Vasilescu, care se numise Wagner, a fost un om generos. El era de origine germană şi şi-a schimbat numele după ce s-a întors din URSS, din Donbass, unde a fost închis într-un lagăr. Avea un comportament specific educaţiei germane: Ein Mann, ein Wort/Un om, un cuvânt. M-a învăţat corectitudinea, bunul simţ, disciplina şi curăţenia. Făcea şi lecţiile cu mine”, povestea Tora Vasilescu, într-un interviu acordat pentru Adevărul.

În perioada tinereții, tatăl Torei Vasilescu a fost deportat, în anul 1944, împreună cu numeroși alți germani născuți în regiunea Dobrogei.

„Mai povestea la masă şi mai vorbea şi cu o vecină, tot de origine germană, care fusese şi ea acolo. Tata avea 17 ani atunci. Trebuia să plece o soră cu trenul, dar au făcut schimb în ultimul moment. Îmi povestea şi cum mâncau doar coji de cartofi în lagăr. S-a îmbolnăvit acolo şi a murit aici la 39 de ani de cancer la plămâni, când eu aveam doar 14 ani. În ultima vreme, îi făcusem injecţii cu morfină. Când mă gândesc că biata mama a avut trei mariaje şi i-au murit toţi soţii!”, relata, de asemenea, actrița.

Tora Vasilescu a reprezentat un sprijin de neprețuit pentru mama sa, care a trecut prin încercări dificile de-a lungul anilor, fiind confruntată de trei ori cu pierderea soților săi.

„Pentru injecţiile de morfină îmi trebuiau vreo trei ştampile, de la farmacii, de la doctori. Alergam după ele. Uneori, întârziam şi se închidea farmacia şi ajungeam acasă cu plânsete. Nici nu aveam seringă de unică folosinţă şi aia pe care o aveam trebuia sterilizată. O mai uitam pe foc şi, dacă trecea timpul, tata avea dureri şi mai mari. Câţiva ani mai târziu, am ajutat-o pe mama să o crească pe sora mea, care e mai mică cu 12 ani şi jumătate. Stăteam cu ea, o legănam, îi cântam”, mai spunea ea.

Tora Vasilescu – imagine de arhivă

Durerea provocată de decesul surorii sale încă persistă

Durerea provocată de recenta trecere în neființă a surorii sale mai tinere, Hermini, pare să persiste și nu semne că ar vrea să dispară.

„Mă simt puțin obosită, m-am întors de la Brașov, unde am participat la Festivalul de filme românești CinemaUniT, susținut de Cinemaraton Tv, Universitatea Transilvania, Dacin SARA, CNC. Am participat cu două filme: De ce bat clopotele, Mitică, regia Lucian Pintilie și Imposibilă iubire, regia C. Vaeni. M-am întâlnit cu colegi, cu oameni dragi, cu spectatori, mi-am ridicat moralul”, povestea, la un moment dat, actrița.

Cât despre copilăria sa, actrița mărturisea: „Mi-am uitat-o demult, într-o țară de piatră, am plecat cu vântul de vară fără să privesc înapoi, tinerețea, nu-ntoarce niciodată capul!”.