În perioada comunismului, filmele românești treceau printr-un filtru destul de aprig, fiind adesea cenzurate sau chiar interzise, dacă nu corespundeau idealurilor.
Cu toate că regizorii încercau adesea „marea cu sarea”, introducând în peliculele lor diferite informații mai mult sau mai puțin cu perdea, ochilor vigilenți ai autorităților Republicii Socialiste rareori le scăpa ceva.
Pur și simplu, înainte de Revoluție, informațiile controversate, care ar fi putut pune, în vreun fel sau altul, regimul într-o lumină proastă nu aveau cum să scape în cinematografe sau la televiziune.
De cele mai multe ori, cenzura mergea atât de departe încât din filme erau eliminate, în mod absurd, chiar și cele mai inofensive scene, dacă vreunui mai-mare al partidului i se păreau nepotrivite.
Ceea ce am povestit mai sus s-a aplicat, deopotrivă, inclusiv filmului Glissando, în regia lui Mircea Daneliuc.
Glissando a fost inspirat dintr-o nuvelă fantastică numită Omul din vis, scrisă de Cezar Petrescu, în anul 1925. Totuși, în ciuda „inspirației”, Daneliuc pare să fi folosit nuvela SF ca pretext, astfel încât să i se dea voie să facă acest film. Scenariul s-a îndepărtat destul de mult de povestea inițială, mizându-se, în mare măsură, pe viziunea artistică a regizorului.
Din asta a rezultat, fără dar și poate, unul dintre cele mai controversate filme din cinematografia românească, de dinainte de Revoluție.
În cazul în care ești curios, Glissando a avut parte de o distribuție aleasă, din care au făcut parte, printre alții, Tora Vasilescu, Ștefan Iordache sau Ioan Fiscuteanu.
Filmul spune povestea lui Ion Theodorescu (interpretat de Ștefan Iordache), un tânăr cu educație aleasă, dar cu o pasiune care îl duce spre pierzanie. Acesta ajunge să își piardă toată averea la un joc de cărți.
În general, viața acestuia este marcată de cazinouri și de aventuri pasagere, adesea chiar de o noapte.
Ajuns la culmea disperării, Ion devine rapid obsedat de un portret al unei femei despre care crede că seamănă foarte mult cu mama sa.
Practic, filmul are două „plăci” distincte. Dacă într-o primă instanță ai ocazia să vezi cam ce naravuri aveau burghezii „depravați” de altădată, de dinainte de comunism, în a doua parte ești martorul purgatoriului mintal al personajului principal – un fel de ultim stadiu al decăderii în cercurile infernului, dacă vrei.
În mod evident, cineastul Mircea Daneliuc a insistat atât cât a putut să-și facă filmul așa cum îl vrea și cum îl simte și, mai ales, să nu-l mutileze prea mult înspre deloc.
Trebuie menționat că cea mai controversată parte a acestui film este chiar sfârșitul, unde se pot vedea scene care implică travesti, prizat de cocaină sau lesbianism. De vreme ce, în acea perioadă, articolul 200 încă exista în România (interzicerea prin lege a întreținerii de relații sexuale între persoane de același sex), travesti-ul și lesbianismul nu au fost privite cu ochi buni, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în cazul consumului de droguri.
Regizorul a fost somat să modifice scenele ce nu se potriveau viziunii comuniste, însă a refuzat, astfel că și-a depus carnetul de partid.
Totuși, printr-o minune, filmul acestuia a reușit să treacă nemutilat de rigorile comuniste. S-a făcut, ce-i drept, o modificare. În film, poți auzi, la un moment dat, replica „Jid*nule!”. Aceasta a fost înlocuită cu „Antihristule!”. Un compromis minor pentru un rezultat satisfăcător, s-ar putea spune.
În cele din urmă, Glissando a avut premiera la cinematograful „Patria”, din București, la data de 24 septembrie 1984.
Filmul românesc Glissando nu trebuie confundat cu pelicula cu același nume, realizată în anul 2002, de Chip Hourihan.
În cazul celui de-al doilea film, scanariul vorbește despre un băiat de cincisprezece ani, despre tatăl lui cu probleme mintale, dar și despre tânăra care intră între ei. Acțiunea este plasată într-un mic oraș din Arizona, la începutul anilor 1970.