Actorul român uitat în țara lui, dar omagiat în Franța. Cine a fost Jean Yonnel

Jean Yonnel s-a stins din viață pe data de 17 august 1968, în Paris, la vârsta de 77 de ani, dar s-a născut în România.

Cu toate că nu este foarte cunoscut în zilele noastre în țară, acest artist este omagiat de academia de teatru franceză, care îl recunoaște ca fiind printre ultimii actori de tragedie ai teatrului clasic.

Jean Yonnel, într-o piesă de teatru – imagine de arhivă

A plecat la Paris ca să studieze medicina, dar a rămas pentru actorie

Pornind spre Paris cu gândul de a urma cursurile Facultății de Medicină, tânărul a abandonat perspectiva unei cariere în domeniul medical pentru a se dedica studiului Artei Dramatice la Conservator, astfel devenind, în anul 1929, unul dintre cei patru actori români ce și-au făcut loc în altarul comediei franceze. Parteneri săi, de-a lungul timpului, au fost Eduard de Max, Maria Ventura și Elizabeth Nizan.

Remarcabila sa carieră ca actor i-a adus numeroase roluri de excepție pe scena teatrului francez, bucurându-se de aprecierea publicului, și a început să colaboreze din anul 1913 cu industria cinematografică, debutând în scurtmetrajul Le Crime enseveli.

Temperatura la care trebuie să setezi termostatul centralei când pleci de acasă. Așa faci economie, dar menții și căldura în casă

Ce face Alexandra Căpitănescu la un an de când a câștigat Vocea României. Tudor Chirilă dezvăluie fața neștiută a succesului: „După concurs se instalează depresia”

În 1934, Jean Yonnel a împărțit ecranul cu Pola Negri în filmul Fanatisme, după care a primit o serie de roluri în pelicule precum Amok, Kœnigsmark, L’Appel du silence, Boissière, Les Nuits blanches de Saint-Pétersbourg, La Tragédie impériale, Vive la nation / Les trois tambours, Mission spéciale, Les requins de Gibraltar, Le Grand Rendez-vous, Procès au Vatican, Căpitanul Fracasse sau La Reine morte.

În anul 1947, i s-a acordat titlul de profesor la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris, și s-a dovedit a fi un pedagog extrem de exigent pentru învățăceii săi.

În viața sa personală, actorul a fost căsătorit cu Germaine Marie Emilie Belin, dar după divorțul de aceasta, s-a recăsătorit cu Aline Marguerite Champion.

Jean Yonnel și-a încheiat călătoria pe acest pământ în data de 17 august 1968, în Paris, murind la vârsta de 77 de ani.

Chiar dacă numele său este puțin cunoscut în zilele noastre în România, această personalitate artistică de excepție este apreciată la adevărata-i valoare de academia de teatru franceză, care îl încadrează printre ultimii reprezentanți ai tragediei în teatrul clasic.

Jean Yonnel – imagine de arhivă

Singurul interviu acordat de Jean Yonnel unei publicații din țara noastră

Despre drumurile care l-au purtat în viață, Jean Yonnel avea să povestească, ulterior, într-un interviu. „E drept că am plecat să studiez medicina, să urmez cariera strălucită a părintelui meu. Întâmplarea a făcut însă să găsesc într-o zi în sala de clasă, după orele de studiu, un coleg, corsican de origine, care recita o tiradă impresionantä din Cyrano de Bergerac a lui Rostand.

Tirada colegului meu a fost scânteia electrică ce mi-a răsturnat dintr-odată toate planurile de viitor. Însoțit de Peraldy, acesta era numele corsicanului, m-am dus la Alexandre, tânăr actor al Comediei franceze, căruia i-am recitat Napoleon al II-lea de Victor Hugo, o poemă pe care o studiasem cu multă râvnă. Alexandre m-a felicitat și m-a sfătuit să urmez cariera teatrală”, declara Jean Yonnel, în anul 1934, pentru publicația Ilustrația Românească.

Cât despre teatrul românesc, acesta avea o mare prețuire pentru I.L. Caragiale. „Caragiale e un autor mare, ar face cinste oricărei țări din Occident. Din nefericire, opera lui cu caracter prea local nu permite o răspandire internațională a comediilor sale”, spunea, de asemenea, Jean Yonnel, pentru publicația menționată anterior.

Cât despre capitala țării în care s-a născut, actorul menționa că nu are cum să fie obiectiv, oricât de mult ar încerca. „Judec Bucureștiul cu inima și sensibilitatea revederilor dragi, iar nu cu creierul. Voi spune însă că găsesc orașul mult schimbat în bine. Curățenie, arhitectură avansată, străzi largi, parcuri de aerisire admirabile. Cișmigiul, care nu e mult schimbat, e cea mai frumoasă grădină din Europa”, concluziona acesta.