17 mai 2023 | 10:55

Actorul care vrea să joace în filme și după moarte: cum îl vezi pe Tom Hanks și peste câteva sute de ani

ACTUALITATE
Actorul care vrea să joace în filme și după moarte: cum îl vezi pe Tom Hanks și peste câteva sute de ani

Tom Hanks a discutat despre posibilitatea continuării carierei și după moartea sa, în special datorită progreselor pe care le-a făcut inteligența artificială.

Hanks, celebru pentru filme ca The Green Mile sau Forrest Gump, a declarat în podcastul lui Adam Buxton că există deja oameni din industrie care discută despre ramificațiile legale ale utilizării figurii și vocii unui om, în contextul proprietății intelectuale.

„Am anticipat asta”, i-a spus Hanks lui Buxton. „Am prevăzut că va exista această capacitate de a lua câțiva zero și unu și de a-i transforma într-o față și un personaj. Acum, fenomenul s-a expandat și este pretutindeni”, a continuat actorul.

„Este o posibilitate reală în acest moment, dacă aș vrea, aș putea să mă adun și să lansez o serie de șapte filme în care să joc și în care să am 32 de ani pentru totdeauna”, a mai spus Tom Hanks.

Readucerea la viață a actorilor decedați, un subiect „la modă”, în zilele noastre

De altfel, au existat deja încercări de a resuscita actori ce nu mai sunt. În 2019, Magic City Films și-a anunțat planurile de a crea o dramă din perioada războiului din Vietnam, cu imaginea lui James Dean, care a murit în 1955.

„Ne simțim foarte onorați că familia lui ne susține și vom lua toate măsurile de precauție pentru a ne asigura că moștenirea sa este păstrată intactă”, a declarat producătorul Anton Ernst, într-o declarație pentru Variety, la acea vreme.

„Familia consideră că acesta este al patrulea film al său, un film pe care nu a putut să-l facă niciodată. Nu intenționăm să-i dezamăgim fanii”, a adăugat el.

Tehnologia pentru reproducerea actorilor așa cum arătau ei în tinerețe s-a strecurat masiv în filme, în ultimii ani.

Cele mai bune exemple sunt Harrison Ford, în viitorul film Indiana Jones, dar și Mark Hamill, a cărui imagine a fost plasată pe figura unui actor care îi seamănă, cât de cât.

Tom Hanks pare resemnat să accepte un viitor în care imaginea oricui, inclusiv a lui, poate fi folosită pentru a face filme.

„Oricine poate fi recreat acum, la orice vârstă, prin intermediul AI sau al tehnologiei deepfake. Uite, mâine aș putea fi lovit de un autobuz și gata, dar filmele mele pot continua să existe, a mai spus el în interviul cu pricina.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele