A făcut furori alături de Amza Pellea, Victor Rebengiuc și Florin Piersic, iar românii nu au uitat-o când a “fugit” din fața camerei: povestea actriței Maria Clara Sebök

de: Iulia Kelt
18 05. 2023

Maria Clara Sebők este numele unei actrițe din România, de origine maghiară, apreciată pentru talentul dar și frumusețea sa.

De-a lungul timpului, ea a jucat alături Victor Rebengiuc sau de Florin Piersic, reușind să portretizeze, pe marele ecran, imagini de o artă cum rar întâlnești. Un exemplu, în acest sens, poți vedea mai jos, într-o fotografie ce aparține Studiourilor Buftea, alături de Victor Rebengiuc.

Maria Clara Sebők și Victor Rebengiuc, probe foto pentru Conspirația, regia Manole Marcus, 1972 / Foto: Studiourile Buftea

Maria Clara Sebők, apreciată în aproape toate rolurile pe care le-a jucat, de-a lungul scurtei sale cariere în cinematografia românească

Conform iMDB, actrița Maria Clara Sebők s-a născut la data de 15 august 1942, în localitatea Vlăhița, din județul Harghita, și s-a remarcat în filme precum Cartierul veseliei – 1964, Mihai Viteazul – 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – 1972, Conspirația; Departe de Tipperary – 1973, Capcana; Agentul straniu – 1974.

Conform paginii menționate anterior, s-ar putea spune că, imediat după anul 1974, Maria Clara Sebők nu a mai jucat în niciun film, an în care aceasta avea vârsta de 32 de ani.

Totuși, Wikipedia notează că Maria Clara Sebők ar mai fi jucat, totuși, într-un film în anul în care a împlinit 38 de ani, adăugându-i-se în filmografie „Bietul Ioanid” și „Al treilea salt mortal”, din 1980.

Radio România Cultural i-a adus, în 2020, un omagiu actriței, cu ocazia împlinirii vârstei de 78 de ani.

„Actrița română Maria Clara Sebők este cunoscută în special pentru rolul Maria Cristina de Graz, arhiducesa din filmul Mihai Viteazul (1971)”, s-a scris, la vremea respectivă.

După cum deja știi, Mihai Viteazul este un film istoric românesc, regizat în anul 1971 de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu scris de Titus Popovici.

În rolul principal, românii l-au putut vedea și aprecia pe Amza Pellea.

În cazul în care nu știai, Mihai Viteazul a fost propunerea țării noastre la Premiile Oscar, la categoria cel mai bun film străin, în anul 1972 și, în prezent, se află în top trei cele mai vizionate filme din toate timpurile.

În acest film, Maria Clara Sebők a jucat rolul arhiducesei Maria Cristina de Graz.

Totuși, în ciuda faptului că nu a mai apărut nici la tv, nici pe marile ecrane de ani buni, interesul românilor pentru Maria Clara Sebők nu a scăzut, după cum îți vom povesti în cele ce urmează.

Maria Clara Sebők în filmul Atunci i-am condamnat pe toți la moarte 1972

Maria Clara Sebők, apreciată și astăzi: cu cât se vinde o fotografie cu actrița la licitație

O fotografie de colecţie în care apar Florin Piersic şi Maria Clara Sebők, din 1974, cu dedicația și semnătura actorului Florin Piersic s-a vândut pornind de la suma de 50 de euro, potrivit casei de licitație care administrează operațiunea.

Fotografia cu Florin Piersic şi Maria Clara Sebők, cu autograf şi dedicaţie: „Unui frumos, talentat şi sensibil artist, Florin P.”, Aurel Mihailopol, 1974. Cadrul foto a fost, de asemenea, utilizat pentru afișul filmului românesc Agentul straniu.

Maria Clara a ajuns să se căsătorească cu un actor născut la Târgu Mureș, pe nume Héjja Sándo, care a jucat ani de-a rândul la Cluj. Conform a ceea ce se știe, cei doi s-ar fi mutat în Ungaria, în anul 1988. În 1995, Héjja Sándo a decedat.

De altfel, Maria Clara Sebők nu este singura actriță din România care a renunțat definitiv la actorie. Într-un articol precedent, îți povesteam despre Elena Ioja, actrița din Brigada Diverse care a avut parte de o soartă aleasă similară. Se pare că românii nu le-au uitat pe cele două. Irina Gărdescu este un alt exemplu în acest sens.

Maria Clara Sebők, alături de Florin Piersic