300 de zile fără permis: Modificarea drastică din Codul Rutier
Codul Rutier a fost modificat și permite ca un permis de conducere să fie suspendat pentru perioade foarte mari de timp.
O modificare benefică
Polițiștii de la Poliția Rutieră au dreptul de a cumula matematic perioadele de suspendare a permisului de conducere, astfel încât se poate ajunge chiar și la un an de zile, timp în care șoferul rămâne pieton, arată Foaia Transilvană.
Un astfel de exemplu este al unui șofer din Ungaria, care a fost prins conducând cu viteză foarte mare, pe Autostrada A3, în apropiere de Nădășelu, județul Cluj.
Ce spune poliția
”La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17.45, polițiștii au surprins cu aparatul radar un autoturism condus cu viteza de 212 km/h, efectuând semnal regulamentar de oprire conducătorului auto. Acesta nu a respectat semnalul polițiștilor, continuându-și deplasarea pentru aproximativ 4 kilometri, iar pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în raport cu autovehiculul din fața sa, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale”, susțin polițiștii clujeni.
Conducătorul auto, respectiv un bărbat de 50 de ani, din Ungaria, a fost sancționat contravențional de polițiști cu amenzi în valoare de 7.250 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 300 de zile.
Această sancțiune a fost dispusă pentru încălcarea regimului legal de viteză, neoprire la semnalul regulamentar, adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice și producerea unui accident rutier cu pagube materiale.
Punctul de amendă
Încălcarea prevederilor Codului Rutier se sancționează. Există 5 clase de sancțiuni cu puncte de amendă în Codul Rutier, ultima fiind exclusiv pentru persoanele juridice:
Clasa I: 2-3 puncte de amendă, respectiv 290 de Lei – 435 lei
Clasa a II-a: 4-5 puncte de amendă, respectiv 580 de Lei – 725 lei
Clasa a III-a: 6-8 puncte de amendă, respectiv 870 de Lei – 1.160 lei
Clasa a IV-a: 9-20 de puncte de amendă, respectiv 1.305 lei – 2.900 lei
Clasa a V-a (pentru persoane juridice): 21-100 de puncte de amendă, respectiv 3.045 Lei – 14.500 lei
Punctul de amendă este în continuare plafonat, nu a fost majorat odată cu salariul minim brut pe economie, la 145 de lei.