30 nov. 2022 | 08:06

Zelenski cere Tribunal Special pentru crimele comise de ruși în Ucraina: „Rusia va pierde o sută de mii de soldați”

ULTIMA ORĂ
Zelenski cere Tribunal Special pentru crimele comise de ruși în Ucraina: „Rusia va pierde o sută de mii de soldați”

Pentru că legislația internațională nu permite tragerea la răspundere directă a liderilor ruși, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat, marți seară, într-un mesaj video, de ce este necesară crearea unui tribunal special.

Zelenski a anunțat cooperarea cu Curtea Penală internațională, mai multe state și organizații internaționale pentru aducerea în fața justiției a celor responsabil de războiul din Ucraina.

„Astăzi, am luat câteva noi măsuri pentru a restabili justiţia în Ucraina, pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe toţi cei responsabili de acest război criminal.

Cooperăm deja cu multe ţări şi organizaţii internaţionale pentru ca fiecare criminal rus să primească pedeapsa meritată. Am stabilit deja cooperarea cu Curtea Penală Internaţională şi o vom intensifica. Dar, din păcate, instrumentele juridice internaţionale disponibile nu sunt suficiente pentru justiţie.

Chiar şi în cadrul Curţii Penale Internaţionale, este încă imposibil să aducem în faţa justiţiei cea mai înaltă conducere politică şi militară a Rusiei pentru crima de agresiune împotriva statului nostru – pentru crima primară. Crima care a dat naştere tuturor celorlalte crime din acest război – şi nu numai după 24 februarie, ci şi din 2014 (anexarea Crimeei – n. red.). Atunci a început totul”, a spus Volodimir Zelenski, în adresarea către cetățeni.

Președintele ucrainean a arătat că există o cooperare strânsă cu Olanda, în acest moment, care ajută partea ucraineană la formarea unui birou de procurori pentru a strânge dovezi privind crime de război făcute de ruși în Ucraina. El a adăugat că existența unui tribunal special va fi introdusă ca o clauză în eventualul acord de pace.

„Trebuie să unim majoritatea mondială în sprijinul proiectului de rezoluție al Adunării Generale a ONU privind Tribunalul Special.

Trebuie să dezvoltăm arhitectura juridică necesară pentru ca tribunalul să funcționeze. Trebuie să punem pe deplin în aplicare această clauză din Formula noastră de pace și să asigurăm cu adevărat dreptatea după acest război, la fel ca după cel de-al Doilea Război Mondial. Cred că Marea Britanie își va arăta poziția de lider tocmai în această luptă pentru justiție”, a mai spus Zelenski.

Situația de pe front este dificilă

Președintele ucrainean a dat asigurări că, deși rușii încearcă să avanseze în regiunea Donețk, forțele armate ucrainene rezistă, iar armata rusă va pierde 100.000 de soldați în acest an.

„În pofida pierderilor extrem de mari suferite de Rusia, ocupanții încă încearcă să avanseze în regiunea Donețk, să câștige un punct de sprijin în regiunea Lugansk, să se deplaseze în regiunea Harkov, plănuiesc ceva în sud.

Dar noi rezistăm și – cel mai important – nu permitem inamicului să își îndeplinească intențiile. Au spus că vor captura regiunea Donețk în primăvară, vară, toamnă… Iarna începe deja săptămâna aceasta. Și-au irosit acolo armata regulată, pierd zilnic sute de mobilizați și mercenari, folosesc acolo trupe de barieră…

Anul acesta, Rusia va pierde o sută de mii de soldați uciși și numai Dumnezeu știe câți mercenari. Iar Ucraina va rămâne în picioare. Iar lumea va face totul pentru a se asigura că toți cei vinovați de acest război criminal vor fi aduși în fața justiției”. a conchis președintele Ucrainean.