Voucherele sociale vin la pachet cu amenzi usturătoare: ce trebuie să știi despre noile tichete de masă
Statul român îți dă cu o mână și îți ia cu zece. Cam așa funcționează voucherele sociale, dacă nu ești atent la câteva particularități importante. Ideea de bază este că ai putea fi amendat, în funcție de modul în care folosește noile tichete de masă.
Din luna iunie a acestui an, o dată la două luni, românii aflați în situații financiare dificile, cu încasări mai mici de 1500 de lei pe lună, se vor bucura de un ajutor de la stat sub forma unor tichete sociale de 250 de lei. Banii vor veni pe card, cardul va fi livrat prin intermediul Poștei Române și poate fi folosit în mod exclusiv pentru alimente și mâncare caldă, atât. De aici s-a întipărit și referința la tichete de masă. Dacă încerci să-l folosești pentru altceva, dacă îl vinzi pe bani, amenzile sunt cât se poate de usturătoare.
Tichetele sociale, motiv de amendă
Să spunem că ai nevoie de lemne să te încălzești și te gândești să vinzi voucherul social de 250 de lei pe 200 de lei numerar, ”la băieți”. În cazul în care ești prins, riști o amendă de până la 10.200 de lei. Acesta este sistemul la care s-a gândit statul român pentru a descuraja utilizarea tichetelor sociale la altceva decât pentru ce au fost gândite, anume mâncare.
Ca referință, utilizarea, de către beneficiari, a tichetelor sociale în alt scop decât cel prevăzut de OUG 63/2022 (cumpărarea de alimente de bază și asigurarea de mese calde) va putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1,5 și două puncte-amendă. Tot ordonanța stabilește și care este valoarea unui punct-amendă: “un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată”, adică 2.550 de lei. Asta înseamnă că amenzile pot fi, în acest caz, cuprinse între 3.825 și 5.100 de lei.
Mai gravă decât atât este însă solicitarea, de către beneficiari, de numerar în schimbul tichetelor sociale pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea va fi sancționată cu amenzi între 7.650 și 10.200 de lei (între trei și patru puncte-amendă). Cea mai agresivă amendă poate fi suferită de magazinele sau cantinele care acceptă voucherele sociale de la alte persoane decât destinarul final, persoana înscrisă pe card. În cazul lor, amenda este între 10.200 și 17.850 de lei.
Nu în ultimul rând, conform avocatnet.ro, unitățile emitente ale tichetelor pot primi amenzi cuprinse între 25.500 și 35.700 de lei (10-14 puncte-amendă) pentru nealimentarea cardurilor, o dată la două luni, cu suma de 250 de lei și pentru neînscrierea pe suportul electronic a datelor de identificare a beneficiarului, a perioadei de valabilitate și a interdicției de a fi utilizate pentru alte scopuri decât cel pentru care au fost emise.