Viitorul sumbru al economiei, confirmat oficial: avertismentul referitor la inflație, ”creștere” economică
Comisia Europeană se pregătește să publice un nou raport referitor la viitorul economic al bătrânului continent, atât pentru anul în curs, cât și vizavi de ce ne așteaptă în 2023. Câteva avertismente au ajuns deja online, iar motivele de bucurie lipsesc cu desăvârșire.
Valdis Dombrovskis este vicepreședintele Comisiei Europene și, în contextul războiului din Ucraina, a revizuit în jos previziunile de creștere economică, în timp ce inflația urmează să crească. Raportul complet va fi publicat joi, dar tendințele generale sunt clare și nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră pentru oricine a urmărit evenimentele din ultimele luni, mai ales de pe piața europeană de energie și carburant.
Ce se întâmplă cu economia europeană
„Creşterea economică se dovedeşte a fi una rezistentă în acest an. În pofida acestui lucru, ne putem aştepta la o revizuire în jos, şi la una mai importantă pentru anul următor”, a explicat Valdis Dombrovskis, cu scurt timp înaintea începerii celei mai recente reuniuni a miniștrilor de Finanțe din zona euro. „Şi, din păcate, inflaţia continuă să fie mai ridicată decât se prognoza. În consecinţă, previziunile privind inflaţia vor fi, din nou, revizuite în sus”, a adăugat oficialul.
Ca referință, în luna iunie a acestui an, Eurostat ajustat rata anuală a inflației pentru zona euro în jurul valorii de 8,6%, un nou record. Principalul motiv din spatele acestei situații ține de explozia prețurilor la energie, o consecință directă a războiului din Ucraina.
Încă din luna mai a acestui an, Executivul european a revizuit în jos prognozele de creștere pentru cele 19 state din zona euro. În luna februarie se estima o creștere de 4%, iar între timp s-a dus la 2,7%, pe când estimările pe anul viitorul au scăzut de la 2,7% până la 2,3%, tot ca o manifestare a impactului economic al războiului. Tot în mai, inflația pe acest an a fost revizuită de Comisia Europeană de la 3,5% până la 6,1%, deși între timp a ajuns la 8,6%, după cum am menționat mai sus.