04 nov. 2022 | 08:30

Vestea zilei de la BCR, probabil cel mai bun motiv să-ți ții banii în bancă: niciodată nu a fost atât de rentabil

ACTUALITATE
Vestea zilei de la BCR, probabil cel mai bun motiv să-ți ții banii în bancă: niciodată nu a fost atât de rentabil

Odată cu explozia inflației pe meleaguri mioritice, foarte mulți români au decis să-și scoată banii din bănci și să-și încerce norocul cu diferite investiții. Între timp, dobânzile la depozite au crescut semnificativ, iar BCR este cea mai nouă bancă ce încearcă să aducă numerar în seifuri.

Banca Comercială Română este una dintre cele mai mari bănci din România. Chiar și din această poziție, însă, se aliniază la un trend național vizavi de dobânzi la depozite, dobânzi care au crescut semnificativ în ultimele 2-3 luni. Persoanele fizice sunt cele mai privilegiate, bucurându-se de dobânzi de până la 8% pentru depozitele la termen în lei. În comunicatul BCR pe marginea noilor oferte la produse de economisire, compania insistă pe faptul că încearcă să întindă o mână de ajutor clienților, când vine vorba de consecințele financiare ale inflației.

Ce ofertă ai la depozitele BCR

BCR a majorat dobânzile la aproape toate depozitele la termen pe care le are în portofoliu, inclusiv pentru contul de economii Maxicont. În plus, a implementat niște mecanisme de încurajare a loialității clienților, prin costuri preferențiale și un bonus de dobândă de 1%, în situația în care îți încasezi salariul sau pensia într-un cont al băncii. Partea bună este că, datorită digitalizării eficiente, depozitul la BCR poate fi deschis exclusiv online, fără nicio deplasare la vreun sediu al băncii.

Ca referință, suma minimă pentru constituirea unui depozit este de 500 de lei, în timp ce limita minimă la un cont de economii este un leu. Punctual, noile dobânzi la depozitele BCR în lei pentru persoanele fizice sunt următoarele:

  • Depozit pe 3 luni: 6,80% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 5,80% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
  • Depozit pe 6 luni: 7,20% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 6,20% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
  • Depozit pe 12 luni: 8% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 7% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
  • Depozit Maxiplus 24 luni: 8% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 7% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)

Toate dobânzile menționate sunt valabile atât în cazul depozitelor noi, cât și în situația prelungirii manuale sau automate, la momentul scadenței. Ca o notă de subsol, în cazul contului de economii Maxicont, dobânda a crescut de la 1,5 la 2%. Dacă optezi să faci depozite în valută, euro sau dolari, dobânda este de 0,25%, indiferent dacă optezi pentru o perioadă de 3, 6 sau 12 luni.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele