24 nov. 2022 | 08:33

Vestea dimineții pentru românii cu centrale termice de apartament: ”Rabla pentru electrocasnice”, o soluție pentru micșorarea facturilor la energie

ACTUALITATE
Vestea dimineții pentru românii cu centrale termice de apartament: ”Rabla pentru electrocasnice”, o soluție pentru micșorarea facturilor la energie

În ultima săptămână, s-a vehiculat de mai multe ori în spațiul public posibilitatea înlocuirii centralei termice de apartament cu alta nouă, mai eficientă, prin intermediul programului Rabla pentru electrocasnice. Acum aflăm și șansele ca această inițiativă să se materializeze la scară largă.

În prima fază, extinderea programului Rabla electrocasnice pentru a include și centrale termice a venit de la ministrul Energiei, Virgil Popescu. De administrarea programelor Rabla se ocupă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos. În mod previzibil, acesta din urmă nu a fost consultat când Popesc și-a manifestat gândurile pe subiect în fața presei.

Ce se întâmplă cu Rabla pentru electrocasnice, cu centralele termice de apartament

Pus în fața faptului împlinit, ministrul Tanczos a afirmat că introducerea centralelor de apartament în programul Rabla pentru electrocasnice reprezintă o opțiune, dar trebuie realizată o analiză de impact, să fie făcute niște calcule pentru a se vedea în mod autentic nivelul economiei de carbon care se realizează.

„Trebuie să facem o analiză de impact, să vedem care este economia de carbon care se face prin centralele noi şi să vedem investiţia de care este nevoie. Trebuie ştiut un lucru: emisiile de carbon se taxează în Europa. În Uniunea Europeană intră începând cu 1 ianuarie 2027 Directiva cu privire la taxarea carbonului, care va afecta şi apartamentele care se încălzesc sau sunt încălzite cu centrale individuale. Va impacta şi combustibilul fosil – benzină, motorină.

Tocmai de aceea, interesul nostru este de a veni cu soluţii, altele decât cele clasice, adică să găsim soluţii pentru reducerea emisiilor de carbon la nivel de apartament. Cu siguranţă este o opţiune, dar, din punct de vedere al mediului şi din punctul de vedere al emisiilor de carbon, cele mai bune soluţii pe plan naţional, ca plan european, sunt încălzirile centralizate, care scot din centrul oraşului poluarea, scot emisiile de carbon de la nivelul trotuarului şi le duc într-o centrală care poate fi controlată, poate fi dotată cu sisteme de reducere a emisiilor şi sunt mult mai eficiente şi mai economice din punct de vedere mediu şi financiar.

În niciun caz nu se poate lansa un program în 2 – 3 zile sau 2 – 3 săptămâni. Este un program foarte mare şi, dacă vrem un program de genul acesta, necesită analiză, pregătire informatică şi buget”, a explicat Tanczos.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele