Undă verde la tichete sociale: ce pași trebuie să faci, ca să pui mâna pe bani
Românii cu venituri modeste, adică familiile și persoanele singure considerate a fi vulnerabile, vor primi de la stat tichete sociale. Aceste tichete vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de alimente sau, acolo unde este posibil, vor putea fi date la schimb pentru a primi mese calde de la stat. Românii interesați de aceste tichete sociale trebuie să știe că procedura în baza cărora se acordă acest ajutor este una cât se poate de simplă.
Pentru început, trebuie să știi dacă te regăsești pe lista beneficiarilor acestui ajutor. După cum spuneam, voucherele nu vor fi dedicate pentru toată populația, ci au fost stabilite anumite criterii de venit, în baza cărora autoritățile știu dacă ai nevoie sau nu de acest ajutor.
Câți bani trebuie să câștigi, cel mult, pentru a beneficia de ajutor
„Valoarea tichetului social este de 250 lei şi se va acorda o dată la două luni pentru şase categorii importante de beneficiari care se află, aşa cum s-a prezentat, în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă. Prima categorie sunt pensionarii cu venit net lunar sub 1500 de lei, numărul estimat al acestora este de 2,3 milioane”, a spus, de curând, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Astfel, conform legii, beneficiază de tichetele sociale:
-pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
-familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
-familiile monoparentale care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
-familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
persoanele fără adăpost.
Dacă te regăsești pe această listă, tot ce trebuie să faci este să aștepți banii de la stat, deoarece autoritățile locale identifică beneficiarii de drept, fiindcă ele au acces la veniturile tale și știu dacă te încadrezi în prevederile legale.
Totuși, avocatnet.ro precizează că, prin excepție, „familiile cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei pot solicita acordarea acestor tichete sociale, prin depunerea unei cereri (modelul urmează să apară odată cu normele) și a unei declarații pe propria răspundere la primăria de domiciliu. În aceste cazuri, primăria este cea care face listele beneficiarilor (…)
Beneficiarii vor primi tichetele sociale la domiciliu, prin serviciile de poștă. Cele pentru persoanele fără adăpost vor fi trimise la primării, care se vor ocupa de distribuirea lor. Sumele acordate vor putea fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări”.
Acest sprijin va fi acordat de Guvern, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022. Conform declarațiilor liderilor aflați la guvernare, pentru a fi pusă în aplicare, această măsură are ca sursă de finanțare atât fonduri din bugetul național, cât și din bani europeni.
„Voucherele sunt în vigoare, e o Ordonanţă dată. Categoric se vor primi aceste vouchere de la 1 iunie”, a spus, de exemplu, liderul PSD, Marcel Ciolacu.
„Mecanismul pe care l-am propus este că aceste liste de beneficiari aflați în evidențele Casei de Pensii și a Agenției este transmisă la Ministerul Fondurilor. Va fi cel care va încărca pe cardurile beneficiarilor contravaloarea acestor tichete sociale. Mai apoi beneficiarii se pot prezenta la magazinele alimentare din rețeaua pe care o au emitenții de carduri pentru a-și cumpăra produsele de bază.
Va începe procesul de distribuire a cardurilor, începând cu data de 1 iunie. Va dura poate o perioadă până când aceste carduri vor ajunge la beneficiarul final”, a declarat, la rândul său, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.