Comisia UE de evaluare pentru Schengen, mulțumită de ce a găsit în România. Reacția MAE
O echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai unor state membre, printre care şi Olanda, vine în România, precizează Guvernul de la București, după un prim anunţ în acest sens al comisarului european Ylva Johannson. Delegația ar urma să ajungă în zilele următoare și vizează clarificări despre spațiul Schengen.
O comisie europeană vine în România
Update 23 noiembrie, ora 13.08. Comisia de experți europeni, care a avut o misiune de evaluare în România, pentru a vedea dacă sunt îndeplinite condițiile de aderare la Schengen, a fost multumită de rezultate, anunță surse guvernamentale citate de Digi24. Scopul acestui control a fost colectarea de informații suplimentare cu privire la implementarea de către țara noastră a politicii de vize, protecția datelor și cooperarea judiciară în materie penală.
Astfel, delegația trimisă de Comisia Europeană, printre care s-au numărat și reprezentanți ai Olandei, a constatat că România aplică acquis-ul Schengen în mod exemplar. Experții au mai observat că autoritățile române respectă toate normele europene în vigoare și aplică, la cele mai înalte standarde, procedurile europene.
Mai jos redăm câteva detalii consemnate în raportul comisiei CE:
- România implementează în mod adecvat acquis-ul în materie de vize;
- Infrastructura IT este exemplară;
- Sistemul informatic național românesc este bine structurat, iar fluxul de lucru corespunde logicii impuse de Codul de Vize;
- Echipa de experți a confirmat că sistemul informatic național românesc (n.r. – de gestiune a vizelor) conține câmpurile necesare pentru înregistrarea datelor în Sistemul Central de Informații privind Vizele;
- România respectă prevederile din Codul de vize (n.r. – cel care reglementează procedurile de acordare a vizelor, inclusiv vize Schengen) privind timpul de procesare a vizelor;
- Consulatul examinează cererile (n.r – de vize) într-o manieră solidă și deciziile sunt bine întemeiate, iar factorii de decizie au cunoștințe solide cu privire la riscurile și tendințele migratorii;
- Informația (n.r. – privind procedura de acordare a vizelor) este oferită publicului într-o manieră structurată.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a reacționat la concluziile raportului (publicat astăzi) privind implementarea de către România a acquis-ului Schengen.
„Experții au apreciat respectarea de către autoritățile române, inclusiv de către MAE, a prevederilor relevante din legislația europeană referitoare la protecția datelor. Aceste concluzii reprezintă, în egală măsură, o reconfirmare a rezultatelor pozitive ale eforturilor intense întreprinse de MAE în ultimii ani pentru modernizarea, debirocratizarea, digitalizarea și eficientizarea activității consulare, inclusiv pe componenta referitoare la acordarea vizelor, în conformitate cu acquis-ul european în materie și în beneficiul cetățenilor.
MAE își exprimă satisfacția cu privire la faptul că experții europeni care au participat la misiunea complementară de evaluare de la București și Istanbul au reconfirmat că România îndeplinește, în continuare, toate condițiile necesare pentru aplicarea în integralitate a acquis-ului Schengen, inclusiv în ceea ce privește politica de vize şi protecția datelor. (…)”, potrivit MAE.
Știrea inițială
„Vizita în România, menţionată de către comisarul european Ylva Johannson în cadrul conferinţei de presă susţinute cu ocazia prezentării Comunicării Comisiei Europene referitoare la extinderea spaţiului Schengen, are loc ca urmare a deschiderii manifestate de autorităţile române pentru clarificarea oricăror aspecte suplimentare de interes legate de aplicarea de către România a acquis-ului Schengen”, a transmis Executivul, prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru.
Control pentru aderarea la Spațiul Schengen
Potrivit Guvernului României, ţinând cont de declaraţiile premierului olandez Mark Rutte şi de adoptarea motiunii Parlamentului olandez, prin care se arăta că sunt aşteptate elemente suplimentare înainte de formularea unei decizii finale a Olandei pe acest subiect, țara noastră a exprimat întreaga disponibilitate de a primi comisia europeană, care să constate progresele din perspectiva aplicării acquis-ului Schengen.
„În acest context, în strânsă coordonare cu Comisia Europeană, care a manifestat deschidere deplină pentru susţinerea demersurilor României, o echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene (în calitate de coordonatori) şi ai unor state membre (printre care şi Olanda), urmează să efectueze, până la finalul acestei săptămâni, o vizită complementară celei din 9-11 octombrie 2022”, anunţă oficialii de la București.
Această vizită are, de asemenea, un caracter voluntar, similar celei din perioada 9-11 octombrie 2022, având scopul de a contribui la consolidarea argumentaţiei privind nivelul foarte bun de pregătire al României în aplicarea acquis-ului Schengen, nivel confirmat, de altfel, de recenta Comunicare a Comisiei Europene şi de raportul de luna trecută, devenit public miercuri, 16 noiembrie.
Comisia Europeană laudă România
Comisia Europeană solicită Consiliului să permită Bulgariei, României şi Croaţiei să facă parte din zona de circulație liberă, aceste trei țări fiind pregătite să implementeze pe deplin obligațiile Schengen. Aderarea lor este crucială pentru o încredere reciprocă continuă şi consolidată, a subliniat Bruxelles.
„De foarte mulți ani, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcționare a spațiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei și, mai recent, atunci când s-au confruntat cu consecințele fără precedent ale războiului din Ucraina”, se arată în raportul CE.
Bruxelles consideră că o zonă Schengen extinsă va face Europa mai sigură prin protecția consolidată a frontierelor externe comune și cooperare polițienească eficientă. Așadar, ar fi redus timpul petrecut la frontiere și ar facilita o colaborare mai atractivă între persoane și întreprinderi.