Uite Schengen-ul, nu e Schengen-ul: Austria, mai tranșantă ca atunci când a spus „nu” României. Ce ne mai bagă sub nas de data asta
Alba-neagra – doar așa putem descrie, pe scurt, ce se întâmplă în ultima perioadă pe tema intrării României în Spațiul Schengen.
Austria ne-a blocat intrarea în spațiul fără frontiere și din acel moment a stârnit un val de revoltă justificată a românilor care se simt fie tratați conform unui dublu standard de principii și calitate, fie nedreptățiți.
Măcar de ni s-ar fi oferit niște argumente mai plauzibile și serioase, cu care comunitatea internațională să rezoneze, poate atunci nu ne mai supăram așa tare că am fost efectiv dați la o parte, într-un moment istoric, în care România chiar a demonstrat că este implicată și capabilă, la nivelul ei, să gestioneze crize geopolitice grave în regiune.
Austriecii o spun pe șleau. Iată de ce nu vor nici să audă că vrem în Schengen
Ei bine, acum austriecii reiau tema la nivel de discurs public și par mai tranșanți ca niciodată. Mai noi, ne spun ei, vom putea să intrăm în Spațiul Schengen doar după reformarea politicii de azil a Uniunii Europene. Declarația aparține chiar unui înalt oficial austriac, respectiv ministrului pentru Afaceri Europene, Karoline Edtstadler.
Extinderea spațiului Schengen este un lucru pe care, desigur, dorim să îl discutăm în continuare în coordonare cu partenerii noștri, Bulgaria și România, astfel încât să îl putem repune pe agendă după ce se vor face pașii corespunzători în politica de migrație și azil”, a declarat ministrul.
Din câte putem observa în discursul oficialului austriac, pare să ofere impresia că Austria este deschisă la extinderea Schengen cu România și Bulgaria, dar cere anumite condiții. Problema este că miniștri noștri aveau semnale pozitive, înainte de vot, conform cărora Austria ne susține.
Or, dacă Austria avea astfel de revendicări, de ce nu a militat pentru îndeplinirea lor, înainte de sosirea momentului votului? A tăcut, a lăsat impresia că ne acceptă și susține, nu a vorbit nicio clipă despre condițiile pe care le punctează acum, dar când a venit momentul să ne ajute, ne-a întors spatele.
Aceasta este, de fapt, problema de fond. Că la nivel de discurs, liderii austrieci (speriați probabil de valul de indignare socială atât din țară, cât și din Europa), au început să-și nuanțeze declarațiile este o altă poveste.