Totul despre Rabla 2, programul de casare al mașinilor mai vechi de 15 ani: când începe, care sunt beneficiile

Totul despre Rabla 2, programul de casare al mașinilor mai vechi de 15 ani: când începe, care sunt beneficiile

Statul române va începe în acest an, în conformitate cu angajamente din spatele finanțării prin PNRR, un nou program pentru încurajarea modernizării parcului auto de pe meleaguri mioritice. Rabla 2 va încuraja casarea autovehiculelor mai vechi de 15 ani.

Emil Boc este președintele Asociației Municipiilor din România și, din această poziție, a oferit mai multe detalii legate de așa numitul Rabla 2. Programul va începe la 1 iulie 2022 și, în urma unei colaborări dintre primării și statul român, se va susține casarea mașinilor mai vechi de 15 ani.

Rabla 2, noul program guvernamental ca să-ți schimbi mașina

„Am discutat cu ministrul Mediului ca de la 1 iulie să intre în vigoare programul «Rabla 2» (…). Suceava are deja un proiect pilot. Sfântu Gheorghe, de asemenea, îl derulează. În ce constă? Maşinile mai vechi de 15 ani să poată fi predate administraţiilor locale (…), vor primi pentru acea maşină mai veche de 15 ani 3.000 de lei. 1.500 de lei pune primăria, 1.500 de lei pune Ministerul Mediului prin Agenţia Fondului pentru Mediu. Prin acest program mai luăm o grămadă de rable de pe domeniul public al oraşelor noastre şi facem loc maşinilor noi, nepoluante, verzi”, a declarat Emil Boc după Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România.

Primele detalii pe marginea acestei inițiative au fost făcute publice în toamna anului trecut de către ministrul Mediului, Tanczos Barna. El a declarat de mai multe ori că statul român ar trebui să susțină financiar predarea cu scopul casării mașinilor mai vechi de 15 ani. În schimbul acelor sume, beneficiarii nu vor mai înmatricula sau achiziționa mașini la fel de vechi. În condiții ideale, vor folosi banii pentru achiziția de mașini noi, mai puțin poluante.

„În PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.), România s-a angajat să reducă numărul maşinilor mai bătrâne de 15 ani. Până când nu vom avea un guvern care să-şi asume această decizie ar fi prematur, în calitate de ministru interimar, să dau eu soluţia. Propunerea mea este aceeaşi pe care am spus-o de mai multe ori. Statul să vină să susţină predarea acestor maşini mai vechi de 15 ani cu o anumită sumă de bani. În paralel, să facem posibilă majorarea taxelor locale în cazul maşinilor vechi şi poluante, astfel încât să nu existe nu doar coerciţia, ci şi un sprijin real din partea statului român şi un angajament din partea celor care predau aceste maşini vechi că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula vehicule mai vechi de 15 ani şi vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini mai puţin poluante, noi”, declara în noiembrie 2021 Barna Tanczos.

Ca referință, programul care va începe acum la nivel național este deja funcțional în Sfântu Gheorghe, din aprilie anul trecut și este intitulat Dăm valoare rablei tale.

Citește și: