Toți românii care stau la bloc trebuie să știe: amendă de până la 10.000 de euro în România, pentru un gest aparent nevinovat
Când vine vorba de viața la bloc, aceasta pare fără prea multe responsabilități, dar din păcate, fără să-ți dai seama, te poți trezi cu amenzi usturătoare, în funcție de relația pe care o ai cu vecinii și cât i-ai supărat.
Zgomotele pe care le faci în apartament, indiferent dacă vorbim de muzică ascultată la volum înalt sau o mașină de găurit care merge la ore nepotrivite, te pot costa scump dacă trăiești la bloc. O decizie în acest sens a fost luată de către Judecătoria Sectorului 1, după mai multe reclamații, iar sancțiunea asupra unui bărbat a fost de 10.000 de euro, sub formă de daune morale pentru vecinii săi. Întregul proces a gravitat în jurul ascultatului de muzică, dar se pare că bărbatul obișnuia și să se plimbe cu role prin casă, încă din 2019.
Cum îți iei amendă de 10.000 de euro pentru zgomot
De cele mai multe ori, când un om face gălăgie într-un apartament, vecinii sună la ușă și încearcă să rezolve situația amiabil, eventual, sună la poliție. Când nimic nu a funcționat, locatarii au ajuns la tribunal, iar urmările au fost foarte costisitoare pentru muzica dată tare și sesiuni de role în confortul căminului.
„Este o decizie în premieră şi este extrem de inedită pentru că o instanță de judecată, după un probatoriu care spun că a fost covârşitor, pentru că aşa am şi reuşit să obţinem această soluţie, l-a obligat pe pârât să plătească 10.000 de euro, defalcat. 5.000 de euro pentru soţ, 5.000 de euro pentru soţie.Aici discutăm de daune morale, pentru că în mai mult de 16 rânduri, această persoană a şi fost amendată de către Poliţie, deci s-a constatat de către o autoritate a statului că i-a deranjat, pur şi simplu. Îşi deranja vecinii şi mai mult decât atât, mergea cu rolele prin casă dacă vă vine să credeţi.
Dădea muzica la maximum şi treaba asta se întâmpla din 2019. Este un mare semnal de alarmă pentru cei care fac asta în mod uzual (…) Cred că ştim cu toţii ce înseamnă să auzi muzica bubuind la 2 noaptea şi să fie petreceri nesfârşite. Poţi să ajungi să plăteşti scump pentru petrecerile respective.
Suma nu mi se pare că este mare, am mai auzit chestiunea aceasta, că e foarte mult pentru o simplă deranjare a vecinilor, dar în momentul în care faci chestiunea asta de trei ani de zile şi nu te potoleşti, Poliţia te amendează de 16 ori, singura variantă pentru a fi oprit într-un fel sau altul este să fii „condamnat” la plata unei sume, care pur şi simplu să te usture, pentru că ăsta este termenul potrivit. Cu siguranță, persoana aceasta nu o să mai dea muzica tare şi cu atât mai mult, eu cred că o să fie un exemplu şi pentru ceilalţi care deranjau şi liniştea publică şi liniştea vecinilor, în acele ore când trebuie să menţinem liniştea, fără să dăm muzica la maximum în apartamente”, a spus avocatul Adrian Cuculis.