Tezele obligatorii ar putea fi eliminate din școli. Elevii din România vor avea o singură medie la final de an

Tezele obligatorii ar putea fi eliminate din școli. Elevii din România vor avea o singură medie la final de an

Tezele obligatorii ar putea dispărea din școlile din România, începând din viitorul an școlar. Tot atunci, se va renunța și la semestre, în favoarea unui calendar împărțit în cinci module de învățare, cu cinci vacanțe pentru elevi. O altă noutate ar fi că media anuală va fi încheiată dintr-un număr de note pe care fiecare dascăl îl va decide singur, fără să existe un regulament de notare strict, cum este acum. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este la fel de scurt ca cel actual, în ceea ce privește numărul de zile de cursuri.

Dispar tezele obligatorii din școlile românești

În luna aprilie, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că susține eliminarea tezelor obligatorii în România. Schimbarea din învățământul românesc urma să fie adoptată în mod oficial prin modificarea regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

„Renunțăm la obligativitatea unor teze care, din păcate, și-au dovedit, și o recunosc, inutilitatea. O recunosc eu, acela care am susținut importanța lor, dar văzând rezultatele am înțeles că, din păcate, nu își mai ating scopul.

În anul școlar 2020-2021 am văzut că 53% din elevii României au luat note peste 8.50. (…) După primul semestru notele peste 8.50, luând în calcul și tezele, procentul acestor note n-a mai fost 53%. A fost 60%, lucru care ne-a arătat că tezele, într-adevăr, am înțeles lucrul acesta, nu au relevanța scontată”, a precizat ministrul Educației.

Anul școlar 2022-2023 vine cu schimbări

Anul școlar 2022-2023 va fi diferit pentru elevii și profesorii din România, din mai multe puncte de vedere. Pe lângă eliminarea tezelor obligatorii, nu va mai fi impus un număr fix de note, în funcție de numărul de ore pe săptămână pentru o disciplină. Numărul va fi stabilit de fiecare profesor în parte.

Elevii revin în bănci la 5 septembrie 2022

Astfel, media anuală a elevilor va fi încheiată dintr-un număr de note pe care fiecare dascăl îl va hotărî, fără să existe un regulament de notare strict, cum există în prezent, potrivit edupedu.ro. Viitorul an școlar va începe la data de 5 septembrie 2022 și se va încheia în 16 iunie 2023. Structura va fi organizată pe cinci „module de învățare” și are cinci vacanțe.

Organizarea viitorului an școlar nu mai conține cuvântul semestru, ci expresia „modul de învățare”. Pentru prima dată, este menționată în ordinul de ministru, pentru anul școlar 2022-2023, data de terminare a vacanței de vară (3 septembrie 2023), implicit data de început a cursurilor pentru viitorul an școlar, care va fi 4 septembrie 2023.

Citește și: