Țara din Europa care e măcinată profund de criza forței de muncă, deși salariile sunt mai bune decât la noi. Au ajuns să angajeze imigranți

Țara din Europa care e măcinată profund de criza forței de muncă, deși salariile sunt mai bune decât la noi. Au ajuns să angajeze imigranți

Criza forței de muncă face ravagii în Spania, chiar dacă salariile sunt mult mai competitive decât în România, de exemplu. Firmele de aici nu reușesc să angajeze personal pentru locurile de muncă vacante, motiv pentru care s-a adoptat deja o mare reformă pe piața muncii.

Săptămâna aceasta, autoritățile de la Madrid au decis să dea undă verde imigranților să intre pe piața muncii și să ocupe joburile vacante, pentru a ajuta companiile să facă față cererilor și să se dezvolte.

Numeroase sectoare de activitate sunt puse la pământ în Spania, din cauza lipsei de personal. Ar fi extrem de afectate, de exemplu, firmele din agricultură. Antreprenorii din acest domeniu de activitate se plâng de faptul că efectiv nu găsesc oameni dornici să muncească, deși unii dintre ei spun că au depus eforturi pentru a majora pachetele salariale, astfel încât oferta lor să se evidențieze și să devină mai atractivă!

Antreprenorii spanioli nu-și explică de ce nu apar doritori pentru ofertele lor de muncă, mai ales că șomajul este deja o mare problemă pentru economia țării. Aici, rata anuală a șomajului a ajuns la 13,65%, deci există foarte multe persoane fără un job, persoane care, în mod normal, ar trebui să fie extrem de interesate de orice oportunitate nou apărută, mai ales că, pe lângă șomaj ne confruntăm și cu o inflație galopantă la nivel european.

Imigranții, singura salvare de la marea criză

Acesta fiind contextul, toate speranțele autorităților guvernamentale și firmelor se îndreaptă către imigranți și dorința acestora de a avea un job oficial în Spania.

Totodată, datorită acestei reforme, studenților străini le va fi mult mai ușor să intre pe piața muncii din Spania. Aceștia vor primi, conform noii legislații din țară, autorizaţii ce le vor permite să muncească până la 30 de ore pe săptămână, pe durata studiilor. După acest moment, ei vor putea să se integreze pe piaţa muncii, fără obligativitatea de a fi trăit în prealabil trei ani în Spania.